Începe unul dintre cele mai frumoase concursuri adresate elevilor din Sibiu

Marți, 4 aprilie, începe olimpiada de „Meșteșuguri artistice tradiționale”, ediţia a XXII-a, faza judeţeană, unde, vor participa 133 de elevi, din 31 de școli, din județul Sibiu. Evenimentul se va desfășura până joi, 6 aprilie, zi de zi între orele 09:30 – 15:00 la Biblioteca Judeţeană ASTRA, corpul B, etajul 5.

Pentru această întrecere s-au înscris 133 elevi din 31 de şcoli, licee, cluburi şi ateliere particulare din 14 localități din județul Sibiu. Aceștia vor concura la următoarele secțiuni: ţesut la razboi orizontal; ţesut la razboi vertical; cusut; confecţionat port popular; dantela cu suveica; confecționat podoabe; confecționat opinci; împletit; arta decorativa; pictat icoane pe sticla; pictat icoane pe lemn; pictura naiva; prelucrare artistica a lemnului; sculptura lemn; sculptat icoane de vatra; pirogravura; xilogravura; metaloplastie; mobilier pictat; pictat linguri pe lemn; modelat ceramică; olărit; confecţionat măşti.
Câștigătorii locului I la fiecare meșteșug, vor participa la faza națională a Olimpiadei care va avea loc între 25 și 30 iulie în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale” este o întrecere educativă care urmăreşte conştientizarea şcolarilor asupra valorilor civilizaţiei populare româneşti. Ediția din acest an beneficiază de o finanțare în valoare de 50.000 lei din partea Administraţiei Fondului Cultural Naţional.
Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Începe unul dintre cele mai frumoase concursuri adresate elevilor din Sibiu

Foto: arhivă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică