Ora de Sibiu
Știri in direct

Vești bune pentru elevi și profesori – Se va modifica legea educației

106

De la cazare şi masă gratuite pentru elevii care urmează învăţământul profesional, la posibilitatea ca profesorii să iasă mai repede sau mai târziu la pensie, până la schimbarea modalităţii de alegere a directorilor de şcoli,sunt propunerile de modificări a legii educaţiei naţionale ajunse pe masa senatorilor, care așteaptă să fie dezbătute și apoi votate.

modificările propuse la legea educaţiei naţionale figurează pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Senatului, iar alte trei sunt marţi la comisia de învăţământ.
În primul rând este vorba de propunerea a 52 de parlamentari PSD, în frunte cu Liviu Pop, ca elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum trei ani să beneficieze de masă şi cazare gratuite în cantinele şi internatele şcolare. S-ar diminua astfel considerabil abandonul şcolar care are drept consecinţe şomajul, excluziunea socială şi sărăcia, îşi motivează social-democratul Liviu Pop iniţiativa legislativă.
O altă propunere, semnată tot de Liviu Pop, care aşteaptă azi dezbaterea şi votul final din partea senatorilor, vizează modalitatea de finanţare a şcolilor. Potrivit iniţiativei, unităţile de învăţământ ar urma să primească bani exclusiv de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei, eliminându-se astfel primăriile, care în ultimii 16 ani au avut un rol însemnat în finanţarea şcolilor. Motivul acestei propuneri este că nu de puţine ori, din cauza unor conflicte politice locale, primăriile nu au aprobat bugetele, iar şcolile au rămas fără bani de salarii.
Alte două iniţiative de modificare a legii educaţiei naţionale vizează modalitatea de pensionare a profesorilor. Prima permite pensionarea anticipată a cadrelor didactice cu trei ani înaintea împlinirii vârstei legale. Cea de-a doua prevede ca personalul didactic şi de cercetare să se poată pensiona, la cerere, cu cinci ani mai târziu decât prevede legea, adică la 70 de ani, în loc de 65.
Nu în ultimul rând, o a cincea modificare a legii educaţiei vizează modalitatea de alegere a directorilor şi directorilor adjuncţi de şcoli. Senatorul PSD Ovidiu Donţu propune ca aceştia să fie aleşi din rândul profesorilor care predau la respectiva şcoală.
Toate aceste iniţiative aparţin parlamentarilor PSD şi, cu excepţia celei care vizează eliminarea primăriilor din schema de finanţare a şcolilor, au fost adoptate deja de Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional, anunță News.ro.

Foto: arhivă.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...