adela floricioiu revine pe scena teatrului de balet sibiu

După o pauză de un an, prim-solista Adela Floricioiu revine pe scena Teatrului de Balet Sibiu, într-o formă fizică impecabilă.

A dansat timp de zece ani pe scena Operei Naționale București, dansează din 2011 la Teatrul de Balet Sibiu, a lucrat cu coregrafi cunoscuți precum Răzvan Mazilu, Gigi Căciuleanu, Mihai Babușka, a interpretat roluri solistice în majoritatea baletelor clasice. După ce a dat naștere celei de-a doua fetițe, prim-solista Adela Floricioiu revine pe scena Teatrului de Balet Sibiu miercuri, 5 aprilie 2017, de la ora 19:00, pe scena Cercului Militar Sibiu, în rolul Annei Karenina, unul dintre cele mai îndrăgite roluri din cariera balerinei. “Spectacolul Anna Karenina s-a montat la Teatrul de Balet Sibiu la finalul anului 2015, când eram însărcinată cu cea de-a doua fetiță. Mi-am dorit încă de la acea vreme ca atunci când voi reveni pe scenă, acesta să fie primul spectacol pe care îl voi dansa. Mă leagă amintiri și emoții foarte puternice de acest spectacol. Este ultimul spectacol în care am dansat acum șapte ani pe scena Operei Naționale București, este un rol pe care îl îndrăgesc foarte mult, este poate unul dintre rolurile pe care și-l doresc toate balerinele. Cred că abia acum, când sunt mamă a două fetițe minunate, înțeleg pe deplin acest rol, abia acum îmi dau seama cât de diferită e abordarea acestui personaj de oricare altul. Mă bucur nespus că mă reîntorc pe scenă. Mi-e dor de “baba comunistă” a Aleishei Gardner, ultimul rol dansat la Teatrul de Balet Sibiu, de Odette/Odille din Lacul Lebedelor, de Giselle. Aștept cu nerăbdare să dansăm toate aceste spectacole la Sibiu. Mi-a fost dor în toată această perioadă de colegii mei, de scenă, de public. Spectacolul de miercuri va fi cu siguranță unul cu multă emoție și multă bucurie pentru mine.” Adela Floricioiu, prim-solistă Teatrul de Balet Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu