Ora de Sibiu
Știri in direct

Percheziții la persoane suspectate că au falsificat acte ca să primească indemnizații pentru creșterea copilului

121

Peste douăzeci de percheziții au loc miercuri dimineață în mai multe locații din Capitală și județul Prahova într-un dosar care vizează persoane bănuite de înșelăciune, fals și uz de fals.

Aproape o sută de polițiști prahoveni efectuează, miercuri dimineață, percheziții în Prahova și București într-un dosar legat de obținere ilegală de indemnizație de creștere a copilului.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, 22 de percheziții sunt efectuate la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane bănuite de tentativă de înșelăciune, falsuri în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, anunță Agerpres. „Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2016 — 2017, persoanele bănuite ar fi falsificat contracte privind drepturi de autor în scopul obținerii în mod nelegal a indemnizației de creștere a copilului. În cazul în care bănuiții ar fi reușit finalizarea activității de inducere în eroare a funcționarilor publici, ar fi fost prejudiciat bugetul statului cu peste 600.000 lei”, se arată în comunicat. Surse judiciare au declarat că cei vizați racolau de pe stradă tinere însărcinate, în general cu stare materială precară, iar apoi falsificau documente care atestau că femeile urmează să primească drepturi de autor cu privire la materiale care ar fi trebuit să apară pe site-uri web sau bloguri, care însă nu existau. În urma descinderilor, 19 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând a fi duse la audieri.
Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești și cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...