jandarmi

În fiecare an, în perioada sărbătorilor, jandarmeria asigură măsuri suplimentare pentru siguranța sibienilor. Jandarmii au și o serie de recomandări pentru cetățeni, în privința bunei desfășurări a manifestărilor religioase.

Jandarmeria Sibiu asigură măsuri de ordine şi siguranţă publică în perioada Sărbătorilor Pascale
În baza planului de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică premergător şi pe timpul “ Sărbătorilor de Paşti ”, aprobat de conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, jandarmii sibieni vor asigura la nivelul judeţului Sibiu, ordinea şi siguranţa publică, în sistem integrat, pentru desfăşurarea într-un cadru normal a manifestărilor religioase prilejuite de Învierea Domnului.
Totodată, în această perioadă vor fi constituite rezerve de intervenţie, pregătite să ia măsurile necesare, dacă situaţia operativă o va impune.
Pentru prevenirea incidentelor nedorite, care pot avea loc pe timpul manifestărilor religioase, Jandarmeria Sibiu recomandă participanţilor:
– să respecte indicaţiile forţelor de ordine;
– să manifeste atenţie pe timpul deplasării cu lumânările aprinse în autovehicule, pe traseele de deplasare, precum şi pe timpul slujbelor religioase;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale;
– să solicite ajutorul forţelor de ordine aflate în dispozitiv, în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
De asemenea, Jandarmeria Montană sfătuieşte turiştii care aleg să petreacă Sărbătorile Pascale la munte, să nu se aventureze pe traseele turistice fără echipament adecvat, în zone pe care nu le cunosc sau pe trasee care sunt închise în această perioadă a anului şi pot deveni periculoase. Cetăţenii pot solicita sprijinul jandarmilor montani apelând în orice moment numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau se pot adresa direct postului/secţiei de jandarmi din zona unde se află,se arată într-un comunicat remis către Ora de Sibiu.

Foto: arhivă.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns