xcape room sibiu

Patruzeci de ani de la tragedia din Bâlea Lac. 23 de oameni au pierit

Pe 17 aprilie în anul 1977 la peste 2.000 de metri altitudine avea să se întâmple cea mai mare tragedie montană din România. Nu mai puțin de 23 de oameni și-au găsit sfârșitul fiind măturați pur și simplu pe pârtie de o avalanșă. Printre aceștia se numărau și 19 elevi cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani.

Era ultima zi de tabără a elevilor unui liceu din Sibiu, de care puştii sperau că se vor bucura din plin de timpul liber, fără să bănuiască nicio secundă ce avea să li se întâmple.
Cu soarele în ochi și plini de viață copii au ieșit pe pârtie cu o parte din profesori și câțiva turiști aflați acolo. Nici n-au apucat să bătătorească locul, că s-a şi declanşat infernul. Zăpada a început deodată s-o ia la vale, măturând tot ce era pe pârtie. În momentul când s-a declanșat avalanșa, 23 de oameni au dispărut în câteva secunde sub zăpadă. „Cei care au avut norocul să nu se afle pe pârtie se uitau neputincioşi la uriaşa masă de zăpadă abia liniştită care înghiţise tot ce mai devreme chicotea de viaţă. Era un câmp alb neted, neted. Nu ştiai unde să-i cauţi, fiindcă atunci când i-a surprins avalanşa, nu erau grupaţi. Unii urcau, alţii coborau, când a venit versantul ăla de zăpadă peste ei. Până au ajuns echipele de căutare a durat ceva. Vă daţi seama că pe vremea aceea nu erau telefoane mobile, ca acum. Noi aveam nişte staţii cât cărămizile, care mergeau cu baterii, dar nici alea nu ţineau mai mult de trei minute. De la Salvamont Argeş am pornit spre Bâlea trei salvamontişti. Am ajuns cu o salvare până dincolo de Piscul Negru şi de acolo, am luat-o pe picior. Am ajuns imediat după colegii de la Sibiu, care aveau cu ei şi un tip cu trei câini de vânătoare, nu de avalanşă, că pe vremea aceea nu erau echipaje canine pentru astfel de situaţii”, a povestit unul dintre salvatorii montani, Traian Dumitrescu, pentru Adevărul.
Părinţii elevilor au ajuns şi ei până aproape de locul tragediei, dar nu au fost lăsaţi să treacă de Bâlea Cascadă. Au rămas jos, să aştepte, cu speranţa că nu copiii lor au fost înghiţiţi de zăpadă.Salvamontiștii care s-au mobilizat la fața locului au știut că există șanse extrem de mici să găsească supraviețuitori sub stratul imens de zăpadă. „Avalanşa puternică venită de pe versant a făcut ca gheaţa lacului să se spargă sub greutatea zăpezii, iar trupurile victimelor să se afunde. Căutarile au fost cu atât mai grele”, explică Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş. „Noi aveam sonde de 6 metri. Înţepam, din loc, în loc, zăpada, ca să dăm de ei. Şi din loc, în loc, simţeam moale şi stiam că a acolo e trupul vreunuia dintre săracii de ei”, povesteşte dr. Traian Dumitrescu.
Accidentul este fără îndoială cea mai mare tragedie montană din istoria României. La căutări au participat şi două companii de soldaţi. Abia în seara zilei ce a urmat catastrofei, rând pe rând, morţii au fost coborâţi cu telecabina. Jos îi aşteptau rudele.

Citește și Mai multe de acelasi autor

Trimite pe
Loading...

Send this to a friend