fbpx

FOTO – Marșul motocicliștilor pe străzile Sibiului. Aproximativ 200 de persoane au participat

0 141

Două sute de motociclişti au fost, în deschiderea oficială a sezonului moto 2017, sâmbătă, la Sibiu. 

Aproape 200 de motociclişti au pornit, sâmbătă, într-un marş în municipiul Sibiu pentru a deschide sezonul moto 2017, dar şi pentru a semnala prezenţa lor în trafic.
Traseul a cuprins cea mai mare parte a arterelor principale din oraş. Coloana de motociclişti a fost însoţită permanent de către un echipaj de Poliţie.
În parcarea Teatrului „Radu Stanca„ s-a stat minute bune, iar poliţiştii şi motocicliştii au împărţit fluturaşi cu mesaje de conştientizare.

motociclisti sibiu 2
„Oficial, este startul sezonului, dar este şi o campanie de constientizare, atât a noastră, cât şi a şoferilor. Nici noi nu suntem perfecţi, toţi trebuie să fim conştienţi şi să circulăm cu atenţie, pentru că este loc pentru toată lumea pe şosea”, a declarat unul dintre participanţii la marşul motocicliştilor.
La rândul său, reprezentantul Poliţiei Rutiere a precizat că dorinţa de a reduce numărul de accidente a determinat conducerea Inspectoratului de Poliţie Sibiu să se alăture demersului.
„Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu s-a alăturat acestui eveniment din dorinţa de a reduce numărul de accidente rutiere şi a semnala existenţa motocicliştilor în trafic. Prin intermediul acestei acţiuni, vrem să stopăm fenomenul accidentogen şi să facem cunoscute rugăminţile motocicliştilor, conducătorilor auto”, a declarat Ionuţ Natea, din partea Poliţiei Rutiere Sibiu.
La acţiune s-au alăturat şi membrii Retromobil România, care desfăşoară sâmbătă în Sibiu Parada Primăverii.
În plus, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu a expus, pe unul dintre zidurile exterioare, desenele câştigătoare ale concursului de educaţie rutieră „Prevenţie prin artă”, iar pe panoul publicitar de pe clădirea Teatrului au rulat mesaje cu caracter preventiv, anunță News.ro.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.