Copiii uciși de avalanșă în Retezat au murit cu zile. Nu aveau căști de protecție și au suferit traumatisme fatale

0 211

Șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean a explicat luni faptul că cei doi adolescenți ce au murit sâmbătă în munții Retezat, nu aveau căști de protecție în momentul în care au fost găsiți sub zăpadă. Se pare că avalanșa ar fi fost declanșată chiar de cei șapte alpiniști care nu au urmat traseul pe creasta muntelui.

Cei doi copii surprinşi de avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat au murit din cauza numeroaselor traumatisme cranio-cerebrale, iar decesul a survenit aproape imediat, potrivit medicilor legişti. Şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a declarat pentru News.ro că se presupune că avalanşa ar fi fost provocată de grupul celor şapte alpinişti care nu au urmat traseul de creastă, dar aceasta s-ar fi putut declanşa şi singură deoarece zăpada era instabilă. Bodean mai spune că cei doi copii decedaţi nu aveau căşti de protecţie când au fost găsiţi, dar acestea s-ar fi putut pierde în momentul în care zăpada ar fi luat-o la vale.
Reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală care au făcut autopsia în cazul celor doi copii alpinişti surprinşi de avalanşă spun că aceştia au murit la scurt timp de la producerea acesteia din cauza politraumatismelor cranio-cerebrale „deosebit de grave şi incompatibile cu viaţa”.
Aceştia au apreciat că nu se pot pronunţa în privinţa existenţei echipamentului de protecţie avut în momentul producerii catastrofei.
Duminică seară, jandarmii montani şi salvamontiştii au reuşit să coboare de pe munte trupurile celor doi copii morţi în avalanşa din Munţii Retezat, după o acţiune care s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu un strat considerabil de zăpadă afânată, dar şi din pricina vremii neprielnice, cele două corpuri neînsufleţite fiind preluate de către reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală.
Potrivit unui comunicat de presă, de duminică după-amiază, al jandarmilor din judeţul Hunedoara, aceştia, alături de salvamontiştii implicaţi în acţiunea de recuperare a trupurilor celor doi copii alpinişti care şi-au pierdut viaţa în avalanşa din Masivul Retezat – Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi – au ajuns la Cârnic cu trupurile neînsufleţite ale adolescenţilor morţi pe munte.alpinista geta popescuLa acţiunile din Masivul Retezat care au avut loc pentru salvarea victimelor avalanşei, precum şi pentru recuperarea corpurilor celor două persoane decedate au participat 18 jandarmi montani şi 36 de salvamontişti.
Avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat a surprins şapte persoane, cinci dintre acestea fiind rănite. În avalanşă, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi adolescenţi alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene, şi-au pierdut viaţa.
Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, Ovidiu Popescu, aflat alături de fiica sa pe munte în momentul producerii avalanşei din Munţii Retezat, este internat la Spitalul Municipal Hunedoara cu multiple traumatisme, fiind singura persoană care a rămas în unitatea spitalicească din grupul celor cinci persoane care au supravieţuit căderii masive de zăpadă.alpinistPoliţiştii hunedoreni au deschis dosar pentru ucidere din culpă în cazul accidentului montan de sâmbătă după-amiază, când şi-au pierdut viaţa cei doi copii alpinişti. Până duminică dimineaţă, poliţiştii audiaseră trei persoane care se aflau pe munte în momentul avalanşei, ei luând în calcul inclusiv varianta ca aceasta să fi fost provocată.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...