Ora de Sibiu
Știri in direct

O tragedie românească

116

Nu mi-am propus să scriu despre tragedia din Retezat. Ce s-a întâmplat acolo este o parte din ce poate fi mai grav pentru viața omului. Și cu toată mulțimea amănuntelor, pe toate mediile de informare publice, despre circumstanțele în care s-a produs, moartea celor doi copii este, în primul rând, o tragedie pentru fiecare din cele două familii. Mi se pare de-a dreptul lipsit de minimum de respect, cuvenit marilor dureri omenești, insistența (poate, pe bună dreptate) pe incriminarea adulților aflați la locul tragediei: ei sunt puși la zid, totuși, fără drept de apel.

Acum, chiar și sub influența emoțiilor, cred că mai bine am observa două lucruri: o dată, cât de relative sunt părerile noastre despre noi înșine și cât de (ne)inspirați putem fi în luarea unor decizii importante. Altfel spus, cât de subțiri pot fi punțile ce leagă convingerile, pe care le avem în mod absolut, despre cunoștințele noastre și efectele imediate ale deciziilor luate pe seama acestor cunoștințe. În al doilea rând, merită o atenție aparte o trăsătură caracteristică, ce-și spune cuvântul cu vârf și îndesat, în societatea noastră.

Despre asta mi se pare oportun să vorbim în aceste zile, când tragedia din Retezat este breaking news pe toate canalele de informare. Și-mi vine în gând tragedia de acum 40 de ani, de la Bâlea Lac, petrecută cam tot în această perioadă, când o avalanșă a curmat numeroase vieți de elevi și profesori sibieni. Spre deosebite de atunci, astăzi, buletinele și prognozele meteo pot fi aflate din mulțimea mijloacelor de comunicare publică. Starea vremii este, poate, știrea cea mai următirtă și comentată. Și cu toate acestea, o mulțime de evenimente dramatice se produc pe fondul „nerespectării condițiilor meteo”. La loc de frunte, în statisticile negre, apar și lucrările de mântuială, pentru întreținerea drumurilor, și semnalizările deficitare. Ce să mai vorbim de ce se întâmplă rău sub ochii noștri, conștienți fiind de urmările grave, în viitor: defrișările sălbatice, păienjenișul rețelelor aeriene din orașe sau construcțiile riscante pentru viața omului, dar lăsate în plata domnului, și multe altele…

Numitorul comun al celor mai multe situații de acest fel este „las’ că merge și-așa”. E „maxima noastră de aur”, urâtă și respectată cu aceeași înverșunare, dar și cauză majoră a dezordinii din spațiul public în care trăim. Ne-am obișnuit să locuim cu dezinvoltură și inconștiență în această mentalitate ucigătoare, pentru viața privată și în afara ei. Avem un trecut istoric total nefericit datorită acestei mentalități, și totuși „las’ că merge și-așa” își vede de drum, traversând generațiile. Pentru ea nu contează vârsta, nivelul social sau de performanță. Peste tot unde își face cuib, „las’ că merge și-așa” rămâne tragedia noastră, o tragedie românească.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...