Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO – Tatăl copilului sfâșiat de câini la Ruja rupe tăcerea. Părinții cer autorităților să intervină

510

Un copil de unsprezece ani, din satul Ruja, a fost mușcat de o haită de câini, luni, în timp ce se întorcea spre casă cu bicicleta. Mama copilului a sărit pe fereastră ca să-şi salveze fiul. Câini sunt de la o stână din sat și se pare că nu este prima dată când aceștia atacă oamenii. Părinții vor dreptate și spun că fiul lor a fost traumatizat.

Șapte câini au atacat un copil din satul Ruja, în timp ce acesta era pe bicicletă și se întorcea spre casă. Mama lui Alin, a auzit gălăgie și când a ieși în fereastră și-a văzut copilul sfâșiat de câini. Femeia nu a mai stat pe gânduri și ca să ajungă cât mai repede pentru a-și salva fiul, a sărit pe fereastră.

” Copilul, s-a dus până la sora mea și când s-a întors, aproape de casa noastră, a venit o haită de câini după el, eu l-am auzit că eram în camera de lângă stradă, copilul s-a aruncat jos pe burtă s-au l-au tras câinii, nu mai știu, eu am sărit geamul, m-am dus la el, între timp au ieșit toți vecinii, l-am sunat pe soțul meu, l-am învelit într-un cearceaf și l-am dus la urgențe. Era plin tot de sânge și pantalonii erau rupți.” declară Simona, mama copilului rănit.

video

Mai multe detalii aici.

Oamenii din sat, spun că întâmplarea cu acest copil nu este prima și că au fost depuse mai multe plângeri la sediul poliției din Agnita, dar că nimeni nu a făcut nimic.” M-a sunat soția și m-a chemat de urgență acasă, că pe copil, l-au mușcat câinii. Am venit repede, am luat copilul, l-am pus pe burtă pe bancheta din spate în mașină și l-am dus la urgențe. Acolo l-au cusut, că a fost rupt tot de câini. Pe câini și pe stăpâni i-am căutat toată ziua, dar nici urmă de ei. Acești câini au mai mușcat mulți oameni și se știe de ei. Proprietarii să aibă grijă de câini și poliția să-și facă legea. Dacă sunt turbați, săi împuște, să-i omoare, dacă nu-i vaccinează. Nu a făcut nimeni nimic, ce se întâmplă dacă peste ceva timp copilul meu pățește ceva? ” spune necăjit tatăl copilului, Adrian Oancea.

Vezi și: Dosar penal în cazul copilului mușcat de câini la Ruja. Băiatul are mai multe răni

video

Citește și: FOTO – Copil sfâșiat de șapte câini în satul Ruja. Mama a sărit pe fereastră ca să-l salveze

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...