Piese noi în programul de la Teatrul Radu Stanca

0 496

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu anunță punerea în vânzare a biletelor reprezentațiilor ce vor avea loc în perioada 7 mai – 2 iunie 2017. Ce noutăți vor bucura spectatorii în această lună.

Spectatorii se vor putea bucura în această lună și de două producții noi. Astfel, programul lunii mai debutează cu avanpremiera spectacolului „Rug”, în regia lui Armin Petras – duminică, 7 mai, de la ora 19:00, la TNRS.
Bogdan Georgescu prezintă, tot în avanpremieră, a treia parte a trilogiei #CâtDeDeparteSuntemDePeșterileDinCareAmIeșit, „mal/praxis”, joi, 18 mai, de la ora 19:00, pe scena naționalului sibian.
Secția Germană a TNRS prezintă trei spectacole: „Panică – Bărbați în pragul disperării / Panik, Männer am rande des Nervenzusammenbruchs”, luni, 8 mai, de la ora 19:00; „Tattoo”, în regia lui Radu Afrim, marți, 23 mai, de la ora 19:00, și „Operele lui William Shakespeare pe scurt / Shakespeares Sämtliche Werke (Leicht Gekürzt)” – o comedie în regia lui Daniel Plier – marți, 30 mai, de la ora 19:00.
După succesul răsunător de la Budapesta, „Faust” se întoarce la Sibiu cu încă o reprezentație înainte de FITS. Spectacolul va avea loc vineri, 2 iunie, de la ora 19:00, la Fabrica de Cultură.

teatru
Accesul publicului la spectacolele TNRS se face exclusiv pe baza biletelor puse în vânzare la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, precum și în rețeaua națională a magazinelor Germanos, Orange și Vodafone, Librăriile Humanitas și Cărturești sau online pe www.eventim.ro. În limita locurilor disponibile, se pot achiziționa bilete și în seara spectacolului, cu 30 de minute înainte de începere.
Acestea sunt ultimele reprezentații ale TNRS, înainte de începerea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ce are loc în perioada 9 – 18 iunie.

duminică, 7 mai 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
RUG – avanpremieră
după romanul lui György Dragomán
REGIA: Armin Petras; TRADUCEREA: Elise Wilk; DECOR: Olaf Attmann; COSTUME: Katja Strohschneider; LIGHT DESIGN: Norman Plathe; MUZICA: Jörg Kleemann; ÎN DISTRIBUȚIE: Arina Ioana Trif, Maria Tomoiagă
durata aproximativă: 1h 40min
preț bilete: 20 lei; 15 lei
COPRODUCĂTORI: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Schauspiel Stuttgart, Staatsschauspiel Dresden, Vígszínház
Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.
luni, 8 mai 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
Secţia Germană – spectacol cu traducere în limba română
PANICĂ – BĂRBAȚI ÎN PRAGUL DISPERĂRII / PANIK – MÄNNER AM RANDE DES NERVENZUSAMMENBRUCHS
de Mika Myllyaho
REGIA: Daniel Plier; TRADUCEREA ÎN LIMBA GERMANĂ: Eeva Bergroth și Martina Marti; ÎN DISTRIBUŢIE: Daniel Plier, Daniel Bucher, Valentin Späth
durata aproximativă: 1h 20min
preț bilete: 15 lei; 10 lei
joi, 18 mai 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
mal/praxis – avanpremieră
un spectacol de Bogdan Georgescu
ASISTENT REGIE: Raj-Alexandru Udrea; CU: Codruța Vasiu, Cristina Ragos, Ștefania Marola, Cristina Blaga, Alexandra Gavrilov, Alexandra Spătărelu, Alis Nină
durata aproximativă: 1h
preț bilete: 20 lei; 15 lei
vineri, 19 mai 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
RUG – avanpremieră
după romanul lui György Dragomán
REGIA: Armin Petras; TRADUCEREA: Elise Wilk; DECOR: Olaf Attmann; COSTUME: Katja Strohschneider; LIGHT DESIGN: Norman Plathe; MUZICA: Jörg Kleemann; ÎN DISTRIBUȚIE: Arina Ioana Trif, Maria Tomoiagă
durata aproximativă: 1h 40min
preț bilete: 20 lei; 15 lei
COPRODUCĂTORI: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Schauspiel Stuttgart, Staatsschauspiel Dresden, Vígszínház
sâmbătă, 20 mai 2017, ora 19:00

duminică, 21 mai 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 12 ani.
20 NOIEMBRIE
după Lars Noren
un spectacol de Eugen Jebeleanu
CU: Ali Deac; TRADUCERE DE: Eugen Jebeleanu și Ali Deac; VIDEO: Andrei Cozlac; CONSULTANT SCENOGRAFIE: Velica Panduru; ASISTENT REGIE: Maria Popovici
durata aproximativă: 1h
preţ bilete: 20 lei; 15 lei
Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.
marți, 23 mai 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
Secţia Germană – spectacol cu traducere în limba română
TATTOO
de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes
REGIA: Radu Afrim; SCENOGRAFIA: Dragoş Buhagiar; VIDEO: Andrei Cozlac; ASISTENTĂ SCENOGRAFIE: Irina Chirilă; LIMBAJ SCENIC: Wolfgang Kandler; ÎN DISTRIBUŢIE: Ali Deac, Daniel Plier, Emöke Boldizsár, Cristina Juks, Daniel Bucher durata aproximativă: 2h
preţ bilet: 20 lei; 15 lei
miercuri, 24 mai 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
DAMEN – VALS
de D.R Popescu
UN SPECTACOL DE ŞI CU Ioana Blaga Frunzescu
durata aproximativă: 1h
preţ bilet: 15 lei; 10 lei
joi, 25 mai 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 15 ani.
ANTISOCIAL
Un spectacol de Bogdan Georgescu
ÎN DISTRIBUŢIE: Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Călin Roajdă, Alexandra Şerban, Cristian Timbuş, Maria Tomoiagă
durată aproximativă: 1h
preţ bilete: 20 lei; 15 lei
marți, 30 mai 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
Secția Germană – spectacol cu traducere în limba română
OPERELE LUI WILLIAM SHAKESPEARE PE SCURT / SHAKESPEARES SÄMTLICHE WERKE (LEICHT GEKÜRZT)
de Adam Long, Daniel Singer și Jess Winfield
REGIA: Daniel Plier; TRADUCEREA: Dorothea Renckhoff; ÎN DISTRIBUŢIE: Ali Deac, Valentin Späth, Daniel Plier
durata aproximativă: 1h 30min
preţ bilete: 20 lei; 15 lei
miercuri, 31 mai 2017, 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 15 ani.
ANTISOCIAL
Un spectacol de Bogdan Georgescu
ÎN DISTRIBUŢIE: Anton Balint, Cristina Blaga, Paul Bondane, Călin Roajdă, Alexandra Şerban, Cristian Timbuş, Maria Tomoiagă
durată aproximativă: 1h
preţ bilete: 20 lei; 15 lei
vineri, 2 iunie 2017, ora 19:00
la Fabrica de Cultură
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani
Spectacol cu supratitrare în limba engleză
FAUST
după J. W. Goethe
SCENARIUL ŞI REGIA: Silviu Purcărete
TRADUCEREA: Şt. A. Doinaş
DECORUL ŞI LIGHT DESIGN: Helmut Stürmer
COSTUMELE: Lia Manţoc
MUZICA ORIGINALĂ: Vasile Şirli
ORCHESTRAŢIA: Doru Apreotesei
VIDEO: Andu Dumitrescu
ASISTENT SCENOGRAFIE: Daniel Răduţă
ÎN DISTRIBUŢIE: Miklós Bács (Faust), Ofelia Popii (Mefisto)
Actorii Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, studenții și absolvenții Facultății de Litere și Arte din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală – secția Actorie.
Electric Band: Dorin Pitariu (chitară), Călin Filip (bass), Lucian Fabro (percuţie), Ciprian Oancea (claviaturi); Câinele Faust, instructor Silviu Stan; Pregătire vocală: Gheorghe Stoica
durata aproximativă: 2h
preţ bilet: 40 lei; 30 lei

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...