Prima Doamnă a României a mers în vizită vineri cu elevii din clasa la care este dirigintă, să viziteze casa memorială a lui Lucian Blaga, din comuna Lancrăm, județul Alba.
Festivalul Internațional “Lucian Blaga”, ajuns la cea de-a 37-a ediție, a debutat vineri, la Lancrăm, cu un recital de poezie, pe Ulița Veche, la Casa Memorială, în locul în care s-a născut și a locuit până la vârsta de 14 ani Lucian Blaga, diplomat, filolog, poet, filosof, dramaturg, eseist, prozator și traducător, anunță Agerpres. Printre cei care au vizitat vineri Casa Memorială din Lancrăm s-a aflat și Carmen Iohannis, alături de un grup de elevi de la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde aceasta predă. ‘În ‘marea lui trecere’, Sebeșul are povești frumoase, care se scriu prin oameni, personalități unice, care fac parte din ‘corola de minuni’ a acestor locuri… Festivalul este expresia simbolică a prețuirii pe care Sebeșul o dăruiește memoriei lui Lucian Blaga, poetul și filozoful misterelor, născut la Lancrăm, în anul 1895. Imaginea acestui festival s-a conturat tot mai expresiv, an după an, prin participarea unor personalități din țară și din străinătate, care i-au adus longevitate și prestigiu’, au afirmat organizatorii.
Printre invitații ediției din 2017 se numără academician Alexandru Surdu, vicepreședintele Academiei Române, prof. univ. dr. Eugeniu Nistor, prof. univ. Mircea Popa, scriitorul Zenovie Cârlugea, scriitorul și jurnalistul Radu Paraschivescu, pictorul Eugen Măcinic, actorii Oana Pellea și Dan Puric.


