Ora de Sibiu
Știri in direct

Europa se schimbă. Noi ce facem?

135

Emmanuel Macron, urmașul lui Napoleon după criteriul frăgezimii vârstei, la șefia statului francez, a reușit, ieri, mai mult decât o victorie electorală. Marele său merit este că a reînviat speranțele europenilor susținători ai UE, cel mai generos și pacifist proiect politic din istoria modernă a Europei. Entuziasmul parizienilor, aseară, după anunțarea rezultatelor, va rămâne mult timp în memoria colectivă a europenilor. (Mai puțin a izolaționiștilor britanici și a militariștilor nostalgici de la Moscova, capitala Euroasiei…) Cu siguranță, victoria lui Macron nu va ține de foame, nici de loc de muncă pentru tineri, nici protecție de stat nu va aduce, pentru cei cu nevoi speciale. Deci nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece. O victorie politică nu aduce certitudini. Doar speranțe.

Victoria lui Emmanuel M. (pe care nu cred că toți francezii l-au votat ca pe trimisul lui Dumnezeu) are totuși darul descrețirii frunților celor îngrijorați de riscurile democrației, așa cum s-au manifestat ele – mereu altele, în ultimul timp -, în SUA, Marea Britanie și Rusia. Sau în Ungaria, vecina și colega noastră de UE, cu care nu ne-am lămurit încă în legătură cu evenimentele prin care am trecut, odată cu întreaga Europă, acum un secol. Așadar, sunt destule exemple ce ne pot descuraja încrederea în democrație. Motiv pentru care, cu atât mai mult, cred că Macron este eroul acestor zile tensionate de pericole și incertitudini cotidiene, ce se hrănesc cu speranțele noastre. Eroul Europei, însă, ne-a prevenit pe toți, înainte de scrutinul de ieri: după 7 mai, „chiar dacă voi câștiga”, Franța va lupta pentru o nouă Uniune Europeană. Tânărul candidat, devenit între timp președintele unuia din cele mai puternice state ale lumii, a promis că va face tot ce-i va sta în puteri să nu lase UE la cheremul neajunsurilor și neîmplinirilor acumulate până în prezent. Brexit-ul, faimoasa birocrație bruxelleză, decalajele economice între Est și Vest sau spinoasa problemă a refugiaților și pericolul terorismului fundamentalist sunt doar câteva din cele mai dificile subiecte ce vor fi în atenția viitorului chiriaș al Palatului Élysée.

Cel care s-a autointitulat „președintele patrioților, nu al naționaliștilor” pare conștient de misiunea grea pe care și-a asumat-o. Și nu doar în numele francezilor, ci și al altor popoare europene. Evident susținătoare ale UE. Însă, proiectul original al uniunii trebuie îmbunătățit, mai ales după devastatorul Brexit. Format în unele din cele mai valoroase școli superioare franceze, carismaticul Macron vrea schimbarea la față a uniunii. Altfel, a declarat tot înaintea celui de-al doilea scrutin, Frexit-ul va fi inevitabil…

Actualul context european ne obligă și pe noi la schimbări majore. Începând cu obsedanta campanie anticorupție, pentru că ne poate lăsa fără clasă politică și antreprenorială… Mă gândesc și la guvernarea de stânga, PSD-ALDE. Deși reforma bate pasul pe loc, puterea mărește continuu soldele de la stat. PSD insistă să fie anticapitalist, precum Ion Iliescu. Dovada e Olguța de la Craiova, pentru care e firesc să fie mai bună salarizarea la stat, decât în privat – chipurile bugetarii având studii superioare (cât de serioase?, asta nu mai contează, pentru ministrul Muncii). Opoziție la toate astea există, dar lipsește cu desăvârșire. Până și cei cu salvarea României par că au obosit deja. Interesant e că am aflat o veste nemai auzită: parlamentul ar putea legifera, chiar dacă ar dispărea poporul, statul sau națiune. Perla e a lui Tăriceanu, șeful de la Senat, și seamănă cu o replică d’ale lui Caragiale, bună doar pentru eternul scandal politic televizat. În aceste condiții, cum să nu fiu îngrijorat că impulsul dat, la Paris, de Emmanuel Macron, în favoarea schimbării Europei, nu va avea ecou (imediat) la București?

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...