Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO – Angajați ai Consiliului Județean Sibiu aleargă pentru o cauză nobilă în cadrul Maratonului Internațional Sibiu 2017

145

Pe 27 mai va fi pentru prima oară când angajații CJ, în frunte cu președinta, aleargă în ștafetă o cursă de semimaraton în cadrul Maratonului Internațional Sibiu 2017, în beneficiul proiectului EDU – TV derulat de Asociația Spitalului de Psihiatrie ,,Dr. Gh. Preda” Sibiu în parteneriat cu Rotary Club Sibiu.

Alergătorii din ștafeta CJ alături de președinta Daniela Cîmpean sunt: Ioan Bordianu, manager public, Marian Concioiu, șef serviciu Resurse Umane, Claudiu Stupar, șef serviciu Administrare Buget.
„Știu că cetățeni își doresc să vadă mai multă implicare din partea autorităților în problemele comunităților. De aceea, de când am venit la conducerea Consiliului Județean Sibiu mi-am propus să implic aparatul CJ în acțiuni care să îi apropie pe angajații din administrație de cetățeni. Maratonul Internațional Sibiu reușește să strângă comunitatea sibiană (și chiar alergători din afara Sibiului) în jurul unor cauze importante pentru cetățeni și tocmai de aceea mi-am dorit ca atât eu personal, cât și angajații să ne implicăm în susținerea unui proiect care ajută una dintre instituțiile din subordinea CJ să realizeze dotări suplimentare din surse extrabugetare. Este o provocare la care vă aștept cu toții să participăm, astfel încât să aducem cât mai mulți susținători și cât mai multe fonduri, iar proiectul să devină realitate.”, a explicat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu. Acest proiect și-a propus să ofere informare și educație pentru sănătate copiilor internați in Secția de Recuperare si Neurologie pe perioada spitalizării. Proiectul va îmbunătăți calitatea mediului spitalicesc, iar acest lucru este o prioritate la care e nevoie să contribuim şi prin finanţări private, pe lângă finanțarea publică.

Ce face proiectul?
Va dota 2 secții pediatrice din spital cu o ,televiziune cu circuit închis pentru difuzarea programelor educative (igiena, sănătate, informații diverse adaptate vârstei) si de divertisment in sistem controlat, in beneficiul copiilor si aparținătorilor internati. Televiziunea joaca un rol important atat in educatia copiilor cat si a adultilor. Transmisia TV corect folosita poate amplifica si influenta pozitiv capacitatea de învățare a bolnavilor si persoanelor cu dizabilități, prin materiale motivaționale.
Pentru mulți copii, spitalizarea este greu de suportat, mai ales când este pentru perioade lungi. La fel și pentru părinții care îi însoțesc. Ideea proiectului a venit chiar de la pacienți, de la mamele însoțitoare, iar spitalul a preluat-o pentru că reușita tratamentului medical e susținută de o bună informare a pacienților și o bună stare de spirit.
Urmăriți mai jos detalii oferite de președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, în conferința de presă de miercuri despre acest subiect.

LIVE VIDEO – Anunțuri importante la Consiliul Județean Sibiu. Transmitem în direct pe Ora de Sibiu

Publicată de Ora de Sibiu pe Miercuri, 10 mai 2017

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și
ritter.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...