VIDEO – România pe locul șapte la Eurovision. Portugalia a luat marele trofeu

0 212

Portugalia a impresionat atât juriile cât și publicul care a votat. Bulgaria s-a clasat pe doi, în timp ce Moldova a terminat concursul pe trei. România a ocupat locul șapte în clasamentul final.

România, reprezentată de Ilinca şi Alex Florea, cu piesa ”Yodel It!”, a ocupat poziţia a şaptea în clasamentul final Eurovision Song Contest 2017, cu 282 de puncte, iar Moldova, reprezentată de Sunstroke Project, cu melodia ”Hey Mamma”, a ocupat locul al treilea, cu 374 de puncte. Portugalia a câştigat finala, sâmbătă seară, cu melodia ”Amar Pelos Dois”, interpretată de Salvador Sobral, obţinând 758 de puncte, anunță news. clasamentReprezentanţii României au intrat în concurs pe cea de-a 20-a poziţie şi au interpretat melodia ”Yodel It!” fără greşeală. Momentul lor a fost completat de o grafică cu animaţii multicolore şi de prezenţa a două tunuri strălucitoare pe scenă. În timpul spectacolului, Alex Florea a urcat pe unul dintre cele două tunuri.
Ilinca a purtat o rochie roşie, scurtă, fără mâneci, în timp ce Alex Florea a avut o ţinută formată din pantaloni lungi negri şi o vestă neagră. Pe scenă s-a aflat şi fratele lui Alex Florea, Cristi Goaie, care a purtat o ţinută neagră şi i-a acompaniat pe cei doi concurenţi.Ilinca si Alex Florea
La finalul momentului lor, Alex Florea a surprins-o pe Ilinca sărutând-o pe obraz.


După votul juriilor, România se afla pe locul al 15-lea şi a primit din partea publicului 224 de puncte.
Salvador Sobral a interpretat melodia ”Amar Pelos Dois” pe scena mică, lăsând scena mare liberă, în spatele căreia a fost proiectată imaginea unei păduri în lumina lunii. Cântăreţul a fost înconjurat de public, care l-a susţinut cu lumini aprinse.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.