Concerte Acapella de Inaltarea Domnului

0 221

Grupul vocal Acapella revine la Sibiu pentru al 11-lea an consecutiv, cu bucuria de a încânta și de această dată publicul,  cu 2 concerte menite să sărbătorească Înălțarea Domnului, duminică, în data de 28 mai.

Primul concert va avea loc în Catedrala Mitropolitană, pe strada Mitropoliei, de la ora 11. Cel de al 2-lea concert va avea loc seara, în Biserica Ursulinelor de pe strada Gen. Magheru, începând cu orele 19:00.

Ambele concerte vor conține piese și prelucrări corale de Mozart, Bach, Puccini, Chirescu, Arhanghelsky, Chesnokov, Haydn, Rheinberger, D. Alexandrescu, P. Constantinescu sau A. Bruckner. Intrarea la concertele Acapella cu prilejul Înălțării Domnului este liberă.

Grupul vocal Acapella a luat ființă în anul 1999. Albumul de debut a fost intitulat „Trei Crai de la Răsărit”. Sibiul i-a „adoptat” în anul 2006, când Acapella a oferit o serie de concerte în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. De-a lungul Capitalei Culturale Europene și, apoi, în fiecare an, de Florii și de Crăciun, Acapella a încântat publicul sibian cu unicitatea melodiilor sale.

Înălțarea Domnului se sărbătorește întotdeauna la 40 de zile după Înviere, în joia celei de-a șasea săptămâni de după Paști. Evenimentul este amintit în Sfintele Evanghelii, unde se spune că, după Înviere, Mântuitorul s-a arătat ucenicilor săi timp de 40 de zile, prin multe semne doveditoare.

Concertele Acapella sunt un proiect finantat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.