DECIZIE – Telecabina de la Bâlea Lac, scoasă din funcțiune temporar după accidentul din weekend

Decizia a fost luată de cei care dețin instalația de transport pe cablu. Aceștia invocă o defecțiune electrică.

Telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac nu circulă, luni, operatorii acesteia anunţând că va fi oprită pe toată durata cercetărilor. Reprezentanţii telecabinei invocă o defecţiune la sistemul electric, anunță News. Managerul firmei care operează telecabina de la Bâlea, Leo Klingeis, a declarat, luni, pentru News.ro, că telecabina nu circulă şi va rămâne oprită pe durata cercetărilor.
”Deocamdată telecabina este oprită şi va fi oprită în continuare, cel puţin o perioadă, până când se stabileşte ce s-a întâmplat. Nu pot să vă spun nimic deocamdată despre ce s-a întâmplat, cert este că nu a reacţionat electric sistemul”, a spus Leo Klingeis.
Potrivit acestuia, cauza exactă a producerii accidentului va fi stabilită de către reprezentanţii ISCIR, însă anchetele acestora sunt, de obicei, de durată.
La rândul lor, reprezentanţii Spitalului Judeţean Sibiu au anunţat că femeia din Norvegia, pentru care medicii au stabilit că necesită internare, a fost externată la cerere.
”Pacienta din Norvegia a solicitat să fie externată şi a plecat pe propria semnătură, întrucât a invocat că trebuie să plece din ţară”, a declarat Decebal Todăriţi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu.
El a mai spus că un bărbat din Sibiu, rănit în accidentul de duminică, este în continuare internat pentru fractură de rotulă, iar medicii vor decide în curzul zilei de luni dacă are sau nu nevoie de intervenţie chirurgicală.
La rândul lor, reprezentanţii Spitalului de Pediatrie Sibiu au precizat că băiatul de 4 ani care a fost rănit în accidentul de telecabină are o plagă a piramidei nazale, fiind internat pe Secţia ORL, starea sa fiind stabilă, fără a ridica probleme deosebite.
Accidentul de duminică este cercetat de către reprezentanţii OPC, ISCIR, ITM şi IPJ, iar prefectul judeţului Sibiu, Lucian Radu, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a dispus ca aceste instituţii să comunice rezultatele anchetelor în momentul în care le vor avea.
Telecabinele de la Bâlea au mai fost implicate în accidente, dar niciodată nu s-a întâmplat să fie răniţi atâţia turişti. De obicei, accidentele au vizat mai mult angajaţii telecabinei care au fost răniţi sau chiar au murit, în urma unor probleme apărute pe durata funcţionării instalaţiei.
Poliţiştii sibieni au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul accidentelor produse duminică la telecabina de la Bâlea şi în urma cărora au fost rănite şase persoane, între care un copil.
Cinci persoane, între care două turiste din Norvegia şi Ungaria, au ajuns la Spitalul Judeţean Sibiu în urma accidentului în care au fost implicate două telecabine de la Bâlea, iar două dintre acestea rămân internate, în timp ce un copil de 4 ani rănit şi el în accident a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Potrivit reprezentanţilor ISU Sibiu, fratelui copilului rănit în accident, în vârstă de 8 ani, i s-a făcut rău în ambulanţă pe drumul de la Bâlea către Sibiu şi a primit şi el îngrijirile medicilor de la Spitalul de Pediatrie Sibiu.

DECIZIE – Telecabina de la Bâlea Lac, scoasă din funcțiune temporar după accidentul din weekend

Ultima oră

Comentariul meu

Publică