Ora de Sibiu
Știri in direct

Zile libere, în Europa creștină

128

În Europa războiului rece, statele occidentale au ajuns la concluzia că trebuia să le dea oamenilor dreptul de-a nu munci, pe lângă zilele importante ale națiunilor, și în zilele celor mai mari sărbători creștine. În același timp, în partea noastră de Europă, de sărbătorile creștine se făcea prezența la serviciu. Nimeni nu avea voie să lipsească, chiar dacă orele de lucru se dovedeau numai bune pentru mici petreceri între colegi – evident, la locul de muncă. Sau trebuia să vii sâmbete și duminici la lucru, dacă invocai un motiv să stai acasă, de Crăciun, Paști sau Rusalii. Minciuna asta a durat cât a ținut regimul comunist – un regim ateu, oficial convins că omul nou, educat și format de învățătura materialistă marxist-leninistă, nu mai avea nevoie de credință în Dumnezeu. După 89, ne-am înscris și noi în rândul lumii civilizate. Avem liber sau, dacă se poate, chiar mai multe zile libere, în jurul sărbătorilor legale și de cele mai mari sărbători creștine.

Cu alte cuvinte, statele laice europene dau credinciosului ce-i al credinciosului, adică timpul necesar pentru a-și manifesta apartenența la cultul său religios. Ce se întâmplă, în realitate, în zilele libere, este o altă poveste. Și ne-am putut convinge și noi, de când simțim din plin că trăim într-o uniune de state suverane. Încet, dar sigur, ori de câte ori există binefăcătoarele punți de legătură cu sâmbetele și duminicile apropiate de sărbătorile recunoscute prin lege, timpul liber acordat „oamenilor muncii” s-a transformat în mici vacanțe. Iată unde a ajuns societatea modernă, după ce a dispărut ideea exploatării omului de către om.

Întrebarea care se pune este: a devenit Biserica mai atractivă, de când s-a dat liber la cinstirea evenimentelor evanghelice? Cu alte cuvinte, sunt europenii mai credincioși? Mulți dintre noi s-au putut convinge de realități contrare. Și la noi, și în occident, zilele libere, pe motive religioase, nu sunt automat zile de rugăciuni și meditații, în fața altarelor. Mai degrabă, se fac planuri de vacanță. Se pare că Europa creștină a devenit mai degrabă hedonistă, decât convinsă de învățătura evanghelică. Există totuși o diferență. Dacă, pentru occidentali, libertatea s-a consființit imediat după al doilea război mondial, pentru noi, orientalii, libertatea a venit abia după o jumătate de secol. Nu-i bai, pierderile s-au recuperat repede. Și astăzi ne comportăm la fel, cu toții, profitând de libertăți religioase recunoscute prin lege.

Din păcate, nu înseamnă că suntem mai religioși. Adică mai buni creștini, chiar dacă oficial Europa s-a întrecut pe sine – comparativ cu alte epoci istorice – în a recunoaște libertățile religioase ale altor culte. Mai mult, Europa a adoptat  controversata corectitudine politică, datorită căreia nu doar minoritățile religioase au avut de câștigat. Și s-a ajuns la situația paradoxală, în care, deocamdată, cu toate că se recunosc rădăcinile creștine ale civilizației europene, acest lucru n-ar putea fi menționat într-o posibilă constituție comună a țărilor Uniunii Europene. De ce? Pentru că n-ar fi corect față de amestecul actual de populații, motiv pentru care Europa nu mai poate pretinde că aparține „arienilor”.

Scriu aceste rânduri în seara de Rusalii, zi în care atacul terorist de la Londra a fost principala știre în mass-media. Coincidență tragică? Sau atacul a fost pus la cale tocmai pentru a tulbura mini-vacanța Europei creștine? În opinia mea, după atâtea acte teroriste prin câte a trecut, este timpul ca Europa să n-o mai scalde între lipsa de voință și neîncrederea de rutină Vest-Est, în plan politic, social și religios. Ar fi dovada că statele și Biserica doresc o societate europeană în numele Spiritului / Duhului Sfânt,  al dreptății și păcii, al înțelegerii și vieții.

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...