Ora de Sibiu
Știri in direct

Ateliere atractive în cadrul proiectului Sibiu Capitală Universitară Europeană

123


Proiectul SIBIU – CAPITALĂ UNIVERSITARĂ EUROPEANĂ, ediţia a III-a, 10 ANI DE EDUCAŢIE PRIN CULTURĂ, aduce în atenție interpretările date textelor prin traducere. Atelierele „TRADUCEREA CA INTERPRETARE. ATELIERE LITERARE TRANSNAŢIONALE”, desfăşurate de Facultatea de Litere şi Arte în perioada 6-9 iunie 2017 își propun să dezbată felul în care textele și ceea ce transmit ele sunt modificate în urma traducerii.

Invitaţii externi ai proiectului sunt George State (traducător – germană), Iulia Gorzo (traducător – engleză), Alex Cistelecan (traducător – franceză) şi Claudiu Komartin (poet şi traducător). Alături de reprezentanţii Facultăţii de Litere şi Arte ULBS, invitaţii vor susţine în facultate ateliere de traducere din trei limbi europene centrale adresate şi dedicate studenţilor facultăţii. De asemenea, vor exista dezbateri puse sub tema „Traducerile şi schimburile interculturale în secolul XXI”, în cadrul cărora vor fi angajate discuţii pe teme de traductologie, politici culturale şi situaţia traducerii în lumea contemporană.
Cei interesați sunt invitați să participe la dezbaterile propuse ce se vor desfăşura la Librăria Humanitas din Sibiu în 6 şi 7 iunie.
În cadrul evenimentelor vor participa reprezentanţi ai Departamentului de Studii Romanice şi reprezentanţi ai Departamentului de Studii Anglo-Americane şi Germanistice din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
La aniversarea a 10 ani de la momentul „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007”, organizatorii își propun, prin acest proiect, un concept original și inovator, ce evidențiază modul în care câmpul academic e capabil să susțină factorul de excelență culturală, într-un demers sincretic și interdisciplinar.
“Sibiu – Capitală Universitară Europeană. 10 ani de educaţie prin cultură” este un proiect cultural cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

LOCAŢII:
Facultatea de Litere şi Arte, ULBS (Bd-ul. Victoriei, nr.5-7)
Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu (Strada Nicolae Bălcescu, nr.16)

Marți, 06.06.2017

Sosirea invitaților
Întâlnire între invitați și reprezentanţii Facultății de Litere şi Arte din Sibiu

18:00-20:00 Dezbatere: Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu
Revistele literare și traducerile de poezie în România. Prezentarea celui mai recent număr al revistei Poesis internațional
Participă: Claudiu Komartin, Radu Vancu
Moderator: Vlad Pojoga

Miercuri, 07.06.2017

10:00-12:00, sala 61, Facultatea de Litere şi Arte
Atelier de traducere – limba engleză: William Faulkner, „Lumină în august”
Invitată: Iulia Gorzo

12:00-14:00, Facultatea de Litere şi Arte, sala 62
Atelier de traducere – limba germană: integrala poetică Paul Celan
Invitat: George State

18:00-20:00, Dezbatere: Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu
Asociațiile de traducători, specializarea editurilor și distribuția traducerilor în România
Participă: Alex Cistelecan, Iulia Gorzo, George State
Moderator: Ștefan Baghiu

Joi, 08.06.2017

11:00-12:00, Dezbatere: Facultatea de Litere şi Arte, sala 49
Traducerile şi schimburile interculturale în secolul XXI
Participă: prof. univ. dr. Maria Sass, George State
Moderator: Ştefan Baghiu

10:00-12:00, Facultatea de Litere și Arte, sala 36 (Lectoratul francez)
Atelier de traducere – limba franceză: Jacques Derrida, „Margini”
Invitat: Alex Cistelecan

12:00-14:00, Facultatea de Litere și Arte, sala 62
Atelier de traducere – poezie: Retroversiuni. Poezia românească în traduceri europene
Invitat: Claudiu Komartin

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...