Ora de Sibiu
Știri in direct

Zâmbetul președintelui

129

După doi ani și jumătate de mandat, se pare că președintele Klaus Johannis s-a convins că nu-i de folos comportamentul scrobit și arogant, cum îi cam place să se arate în aparițiile publice de la Cotroceni. Sau să-și dea singur importanță, cum s-a întâmplat cu aruncatul paltonului pe capota unui superb Mercedes, la Paris, înaintea întâlnirii cu fostul președinte francez. Schimbarea de atitudine a dovedit-o, spre marea satisfacție a simpatizanților, dar pe care chiar și adversarii săi ar trebui s-o recunoască, în seara zilei de 9 iunie, cu prilejul conferinței de presă de la Casa Albă, susținută împreună cu președintele american Donald Trump. Șeful statului român și-a fructificat din plin atuurile native, așa cum s-a întâmplat mereu, în cei 17 ani ai carierei sale politice de până acum. Bunăoară, să ne amintim doar de prima sa campanie electorală, în 2000. Atunci a fost suficient să ajungă la sibieni celebra sa fotografie, cu imaginea de actor hollywoodian, pentru a-și asigura victoria. Cine a înregistrat atunci mesajul său electoral? Probabil, nimeni. În schimb cu chipul și zâmbetul său i-a cucerit pe sibieni.

Pe celebra esplanadă a Casei Albe, din Washington D.C., n-am mai văzut rictusul johannisian din conferințele de-acasă. De data asta, a fost un zâmbet fotogenic, dezinvolt, ce trăda stăpânire de sine și un calm binevoitor, de care nu-l credeam în stare. Poate s-o fi pregătit din greu, înaintea vizitei în SUA. Dar n-ar fi nimic rău. Poate a fost nevoie de vizita asta, la cel mai înalt nivel politic, ca să demonstreze lumii întregi că poate fi un comunicator plăcut, chiar simpatic. Dar ce mai contează? Important este că Președintele României a jucat de la egal la egal cu Președintele Statelor Unite ale Americii, în curtea reședinței acestuia. Și chiar dacă unii au un ghimpe că n-a vorbit românește, faptul că engleza lui a fost aproape perfectă îl onorează și ne dă un motiv de liniștire, după rateurile stânjenitoare ale antecesorilor săi, și ale altor demnitari lipsiți de chemare, ajunși să chinuie limbile străine, în lume, în numele nostru.

Adevărul este că ne-am prea obișnuit să fim reprezentați de indivizi lipsiți de calități native și comportamente adecvate carierei politice, special deprinse pentru confruntări mai ales internaționale. Cred că de la Corneliu Mănescu, ministru de Externe pe vremea când Ceaușescu nu-și reinventase încă biografia, România n-a mai avut motive să se mândrească cu demnitarii care au reprezentat-o afară. Un sfert de veac poporul român a suportat privirile încruntate și gesturile crispate, tonalitățile uneori isterice și cuvintele stâlcite ale impostorului Ceaușescu, pentru care chiar limba română și vocabularul rămăseseră tributare puținelor clase de școală absolvite. Ei bine, președintele Johannis este primul nostru șef de stat care a arătat, vineri la Casa Albă, că ideea de reprezentativitate în numele unui popor presupune mai multe decât respectarea protocoalelor. Și nu mă refer doar la zâmbetul sau la firescul și lejeritatea prezenței sale, proprii politicianului experimentat, dar și la discursul liber rostit, cu mesaje în interesul României. (Poate numai aprecierile la adresa leadership-ului trumpist ar putea să-i aducă, de la Bruxelles, cereri de explicații suplimentare…) Îmi vine să spun că insistența cu care Johannis a susținut importanța parteneriatului româno-american îi răzbună pe toți înaintașii noștri, din anii 50, care visau la eliberarea țării, de către SUA, de sub dominația sovietică.

Evident, tema zâmbetului nu este profund definitorie, pentru președintele României. Am vrut doar să semnalez o schimbare de imagine, ce-i poate aduce posibile urmări benefice, în cariera politică. Problema e că, odată revenit acasă, Klaus Johannis ar putea avea mai multe motive să zâmbească forțat, nu ca la Casa Albă, în viitoare apariții publice. Adversarii săi, din Legislativ și Executiv, știu de ce. Și-atunci va trebui să-și dea măsura voinței politice și a consecvenței în susținerea schimbărilor structurale de care are nevoie țara românească. Și vă reamintesc ce declara în septembrie 2016: „Sper ca la anul să vă pot prezenta Proiectul nostru de ţară, care va descrie unde vrem să-şi găsească România locul: dacă vrem să rămânem la margine, cum suntem geografic, sau în centru; dacă vrem ca România să fie o ţară de muncitori necalificaţi sau poate avem ambiţia să facem din România o ţară inteligentă, cu oameni foarte bine educaţi; dacă vrem să distrugem în continuare sistemul de sănătate și educaţie sau dacă vrem să avem spitale moderne, performante, şcoli moderne şi performante”. Suntem la jumătatea anului, și Proiectul de țară n-a apărut. Se sperăm că, în a doua jumătate, va apărea. Nu de alta, dar, la Washington D.C., Klaus Johannis s-a legat sub cuvânt de onoare că România va susține la cote ridicate Parteneriatul strategic cu SUA

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...