percheziti descinderi hoti

Nu mai puțin de nouă percheziții au loc luni dimineață în București, Ilfov și Giurgiu într-un dosar în care vor fi duse la audieri cu mandat de aducere un număr de 18 persoane.

Lucrători ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunal, pun luni în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară în Capitală și județele Ilfov și Giurgiu, precum și 18 mandate de aducere, într-un dosar de evaziune fiscală privind achiziția materialelor de construcție și publicitate, potrivit Poliției Române, anunță Agerpres. Din datele și probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții, prin intermediul mai multor societăți comerciale, au înregistrat achiziții fictive de mărfuri și servicii, beneficiind astfel de deducerea ilicită a unor taxe și impozite, potrivit unui comunicat de presă transmis de IGPR.
Prejudiciul creat bugetului consolidat al statului este estimat la 1.000.000 de euro.
Persoanele implicate urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Poliția Sectorului 1.
Acțiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns