cutremur

Seismul cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter s-a simțit destul de puternic în Turcia și Grecia. O femeie și-a pierdut viața, iar alți zece oameni au fost răniți.

Un cutremur cu magnitudinea de moment 6,3 s-a produs luni după-amiază la graniţa dintre Grecia şi Turcia, în zona Mării Egee, anunţă USGS. Agenţia elenă de Seismologie a evaluat seismul la magnitudinea 6,1 pe scara Richter, anunță News. Cel puţin o femeie a murit în seismul produs luni în largul coastei de vest a Turciei şi în apropiere de insula elenă Lesbos, au anunţat autorităţile din Grecia, citate de Reuters.
O femeie, în vârstă de aproximativ 60 de ani, care locuia la Vrisa, pe insula Lesbos, a fost zdrobită de acoperişul casei ei şi a murit, a anunţat primarul.
Alţi 10 oameni au fost răniţi, a adăugat el. “Zeci de clădiri s-au prăbuşit şi drumuri au fost blocate”, a spus Marios Apostolides, comandantul unei brigăzi de pompieri din Vrisa, o comunitate de aproximativ de 600 de oameni din sudul insulei Lesbos. O femeie a fost prinsă sub dărâmături, potrivit autorităţilor.

https://youtu.be/yAEjv1JmVbM

USGS a revizuit locul şi adâncimea epicentrului şi anunţă că a avut loc patru kilometri sud de Plomarion (Grecia) şi la o adâncime de 10,4 kilometri. Anterior, institutul american anunţase că seismul s-a produs la la 5,7 kilometri adâncime, la ora locală şi a României 15.28, la 11 kilometri sud de Plomarion (Grecia). Provincia turcă Izmir se află la aproximativ 84 de kilometri distanţă, potrivit European-Mediterranean Seismological Center (EMSC).

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns