fbpx

Sibian înșelat de un vâlcean. I-a dat 700 de euro falși pe un lănțișor de aur

0 213

Un bărbat din Sibiu a fost înșelat de către un tânăr vâlcean din localitatea Prundeni. Acesta din urmă i-a dat 700 de euro falși pe un lănțișor de euro. Poliția l-a depistat în trafic pe Valea Oltului și l-a reținut.

Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Prundeni, este anchetat de poliţiştii vâlceni pentru o faptă de înşelăciune şi punere în circulaţie de valori false. Fapta ar fi fost comisă în data de 9 iunie, iar în urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că I.G.L., în vârstă de 24 de ani, din Prundeni, ar fi cumpărat un lănţic din aur de la o persoană, din municipiul Sibiu, pentru care a plătit 700 de euro, în bancnote de câte 100 de euro. După achitarea sumei, sibianul şi-a dat seama că bancnotele aveau aceeaşi serie şi că a fost înşelat, motiv pentru care a sunat la 112.

Reținut de poliție la Călimănești
Astfel, tânărul din Prundeni a fost prins de poliţiştii rutieri, din cadrul Poliţiei oraşului Călimăneşti, în timp ce se deplasa înspre Râmnicu Vâlcea, cu un autoturism înmatriculat în Italia. Suspectul a declarat că nu ştia că banii erau falşi, însă se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi punerea în circulaţie de valori false, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi. Foto: arhivă

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.