Începe votul pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Grindeanu spune că e optimist

0 127

Premierul care este atât de hulit de către PSD, Sorin Girndeanu, spune că are încredere legat de faptul că moțiunea de cenzură depusă chiar de către partidul ce l-a instalat în fruntea Guvernului, va fi respinsă. Votul începe la 11.00.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu este votată miercuri în plenul reunit al Parlamentului. Calculele sunt făcute de ambele părţi şi amândouă taberele din PSD lasă impresia că deţin cifra corectă. Ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu a declarat miercuri, înainte de a participa la şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PSD şi ALDE, că votul pentru moţiunea de cenzură nu este împotriva activităţii sale ca ministru, ci împotriva premierului Sorin Grindeanu.”Nu e împotriva activităţii mele, în niciun caz”, a răspuns Meleşcanu. Meleşcanu a fost întrebat împotriva cui este moţiunea de cenzură, acesta afirmând că este ”împotriva prim ministrului”.

Grindeanu, în ziua moţiunii: Sunt optimist. Vreau binele României
Premierul Sorin Grindeanu a ajuns în Parlament cu o oră înainte de votul pe moţiunea de cenzură şi a declarat că este optimist în legătură cu ce se va întâmpla în plen.
”Sunt optimist. Vreau binele României”, a comentat premierul Sorin Grindeanu.
Premierul a ajuns în jurul orei 10.00 la Palatul Parlamentului, iar la ora transmiterii ştirii, este în birou cu Victor Ponta, deputatul de Timiş- Adrian Pau, Daniel Constantin, fostul copreşedinte ALDE şi cu deputatul PSD de Iaşi, Nicolae Bănicioiu. La ora 11.00 începe şedinţa de plen reunit în care se va dezbate şi vota moţiunea de cenzură.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.