Ora de Sibiu
Știri in direct

Istoria balului, într-o expoziție la Muzeul Brukenthal

231

Ordinul de dans sau carnetul de bal cuprinde lista titlurilor dansurilor (uneori și a compozitorilor) grupate într-o coloană, cu spații libere într-o a doua coloană pentru numele partenerilor.Este un accesoriu feminin, cu panglică sau un element decorativ pentru a fi atașat la încheietura mâinii sau la rochia de bal.
Ordinele de dans au câștigat popularitate în Viena, fiind folosite în Anglia și Statele Unite din jurul anului 1830. Muzeul de Istorie Casa Altemberger, din cadrul Muzeului Național Brukenthal, deține 234 ordine de dans (datate în sec. XIX și începutul sec. XX). Câteva ordine au mai fost prezentate publicului și publicate până în prezent însă, aceasta este prima expoziție dedicată colecției.
Cele 48 de carnete expuse ilustrează în special perioada în care ordinele de dans devin accesorii foarte elaborate prin imprimarea prețioasă și prin faptul că încorporau catifea, mătase, metal și uneori bijuterii, unicitatea designului având drept scop promovarea gazdelor balului și sublinierea importanței oaspeților acestora.
Expoziția cuprinde, de asemenea, informații despre organizarea balurilor în Sibiu și despre ținuta de seară, piese originale și reproduceri din colecțiile de stampe, piese de îmbrăcăminte și accesorii din colecțiile Muzeului de Istorie.
Deși carnetele de bal și-au pierdut popularitatea înainte de jumătatea sec. XX, semnificația lor socială continuă să supraviețuiască până astăzi. Expresii precum „Carnetul meu de bal este plin” sau „Trece-mă în carnetul de bal” sunt folosite chiar și în zilele noastre.

Expoziția va putea fi vizitată până în 17 septembrie 2017, la Palatul Brukenthal, Cabinetul de Stampe.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...