Ora de Sibiu
Știri in direct

DOLIU în baschetul sibian. A murit antrenorul Mihai Fleșeriu

344

Zi tristă pentru fanii baschetului din Sibiu. Unul dintre cei mai emblematici antrenori de baschet, Mihai Fleșeriu, a decedat vineri după o grea suferință. Anunțul a fost confirmat pe site-ul oficial al CSU Sibiu. Tatăl tehnicianului grupării sibiene va fi înmormântat marți, 27 iunie.

Mihai Fleșeriu, a dececedat vineri la capătul unei grele suferințe. Tatăl actualului tehnician al lui CSU Sibiu a fost unul dintre cei mai cunoscuți și respectați antrenori de baschet din oraș. Conform csusibiu.ro, Mihai Fleșeriu s-a născut pe 24 martie 1938, a terminat Institutul de Cultură, Fizică și Sport București și și-a început cariera de antrenor în 1966, la Clubul Sportiv Școlar Sibiu. Cunoscut de-a lungul timpului pentru priceperea și dăruirea cu care a pregătit tinerii în tainele baschetulului, Mihai Fleșeriu a trăit pentru baschet. Cei mai mulți ani ai carierei și i-a dedicat pregătirii echipelor feminine de junioare ale Clubului Sportiv Școlar, obținând mai multe performanțe notabile la nivel național, titluri de campion și vicecampion, și promovând o serie de jucătoare care, ulterior, au jucat în prima divizie. În anii ’70, a fost cooptat în staff-ul tehnic al naționalei feminine de juniori a României, ca antrenor secund. Între 1973 și 1986 a fost director adjunct la Clubul Sportiv Școlar Sibiu. Mihai Fleșeriu a pregătit, de asemenea, echipe de prima divizie, la Mediaș și Vâlcea, iar cariera și-a încheiat-o după aproape 40 de ani, în anul 2000.
‘’Mihai Fleșeriu i-a insuflat dragostea față de baschet și fiului său, Dan Fleșeriu, antrenorul BC CSU Sibiu. Pe aceasta cale, colectivul Clubului Sportiv Universitar Sibiu îi adresează sincere condoleanțe antrenorului echipei noastre, Dan Fleșeriu, și întregii familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihneasca în pace, iar familiei îndurerate să-i dea mângâiere’’, se arată în mesajul oficial de condoleanțe al clubului CSU Sibiu. Trupul neînsuflețit va fi depus astăzi la Capela Ortodoxă din Cimitirul Municipal Sibiu, iar înmormântarea va avea loc marți, 27 iunie 2017, ora 12:00. Foto: CSU Sibiu – siteul oficial.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...