iacobeni

Nu mai puțin de 565 de elevi de la unități de învățământ din județul Sibiu au obținut note sub 5.00 la Evaluarea Națională. O elevă din Șeica Mare a luat nota 1.00, iar la Iacobeni, Brădeni și Jina sunt cele mai slabe note.

Un număr de 361 de elevi au medii peste 9.00, iar 2.036 de elevi au obţinut medii peste 5.00.
Cea mai mică medie este de 1.00 şi-i aparţine unui elev de la Şcoala Gimnazială Şeica Mare.
Potrivit statisticii, 264 de elevi au absentat de la exemen deşi s-au înscris pentru susţinerea acestuia. Un elev de la Scoala Gimnaziala Seica Mare a luat nota 1.00 la Evaluarea Națională, aceasta fiind cea mai mica notă din tot județul.
O altă elevă de la Școala Generală din Șura Mică a luat nota 1.12, iar doi elevi de la Liceul Teoretic din Dumbrăveni au luat nota 1.15. De altfel la acest liceu, 23 din cei 56 de candidați nu au reușit să ia note peste 5.00.
CITEȘTE ȘI: ’’Gheorghe Lazăr’’ conduce în topul notelor fruntașe la Sibiu. Ei sunt cei mai buni elevi
Dezastru la Iacobeni, Jina și Brădeni
La Iacobeni, la Liceul tehnologic din comună, nici unul dintre cei 13 candidați înscriși nu a promovat. Zece au absentat, iar trei au luat note sub 5.00. Nici la Brădeni lucrurile nu au stat mai bine. Doar un singur candidat a luat notă de trecere. La Dumbrăveni 23 din cei 56 de elevi înscriși, au acumulat note finale sub 5.00. În Șura Mică cinci elevi din totalul de șaisprezece au luat note peste cinci. În Jina din cei 41 de elevi înscriși, doar trei au avut medii generale peste 5.00.

Comentariul meu

Lasă un răspuns