FOTO – IA sărbătorită cum se cuvine preț de trei zile în Dumbrava Sibiului

0 227

Muzeul ASTRA a sărbătorit timp de trei zile, în preajma Sânzienelor, povestea celui mai frumos veșmânt tradițional: IA. Evenimentul, ajuns la cea de-a IV-a ediție, a atras 7239 de vizitatori în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, dintre care mai mult de o treime au purtat Ia sau o altă cămașă tradițională. Numărul acestora este cu aproape 1500 mai mare față de cel înregistrat la ediția de anul trecut (5831).

Vineri am omagiat cea mai mare țesătoare din Valea Hârtibaciului, doamna Silvia Tecoanță, prin lansarea volumului Un Tezaur uman viu, o Lecție de țesut. Expoziție IA AIdoma a adus acasă nu doar cele 40 de cămăși românești aflate peste granițe, în marile muzee ale lumii, ci și poveștile lor, tainele din spatele semnelor cusute, alături de cele care le-au ajutat să se materializeze în timpul prezent prin trudă și documentare, 33 din cele aproape 20.000 de membre ale celei mai mari sezători virtuale Semne cusute in acșiune, coordonate de arh. Ioana Corduneanu. Expoziția va rămâne la Muzeul ASTRA până la mijlocul lunii august.ia3Sâmbătă, au pedalat în ie din centrul istoric până în Muzeul ASTRA mai mult de 200 doamne și domni pe Biciclete Cochete. Atelierele educaționale, cele de consiliere sau atelierele de creație conduse de meșteri populari au sâtrnit interesul câtorva sute de participanți. Concursurile au scos la iveală nenumărate ii și cămăși vechi și valoroase, dar și povești hazlii sau crâmpeie cutremurătoare de viață. ia 4Am aflat cum se pedepseau iile în locul femeilor frumoase, dar și cum, chiar de pe front, cea mai mare preocupare a unui țăran simplu din Țara Făgărașului nu era propria viață ci familia lăsată acasă și treburile gospodărești, căci toate aveau rostul și timpul lor.
De asemenea, aproape 100 de persoane s-au prins în Hora de Sânziene duminică, 25 iunie, la ieșirea de la Sfânta Liturghie, în zona Bisericii din Bezded.Hora de SÉnziene Hora a fost deschisă și condusă de către președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Cei ce au venit îmbrăcați în ie sau orice cămașă tradițională au avut acces gratuit în Muzeul ASTRA în perioada 23-25 iunie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.