CSU Sibiu dă un jucător la Naționala de 3x3 a României

Conducătorul de joc al BC CSU Sibiu Under 18, Victor Bogdan, este în China, la Chengdu, acolo unde reprezintă țara noastră la Campionatul Mondial de 3X3 U18.

România a reușit astăzi două victorii din două partidele din grupe, disputate în prima zi de competiție. Pentru a se califica mai departe,Victor Bogdan &Co mai au nevoie de o victorie.

CSU Sibiu dă un jucător la Naționala de 3x3 a României

”Meciurile nu au fost ușoare, dimpotrivă, dar ne așteptam să fie așa pentru că vorbim de un campionat mondial, unde sunt prezenți cei mai buni jucători, cele mai bune echipe. Mă bucur că ne-am mișcat foarte bine și, împreună cu colegii din lot, am făcut în teren exact ceea ce ne-am propus și așa au venit și victoriile. Meciurile ce urmeazăvor fi foarte importante și, cu sigurnață și mai grele. Atât Belgia, cât și Indonezia au șansă la calificare și la fel ca și noi, își vor dori victoria”, a spus Victor Bogdan, component al lotului național de 3×3 U18, îmediat dup terminarea meciurilor.

Lotul României din care fac parte, Victor Bogdan (BC CSU Sibiu), Alexandru Coconea (Steaua CSM Eximbank), Radu Petrescu (Știința București) , Cătălin Miloş (BC Athetic Constanța) și joacă vineri, 30 iunie, pentru calificarea mai departe cu Belgia și Indonezia. Meciurile sunt transmise LIVE pe contul de Youtube al FIBA3X3.

”Ne bucurăm pentru Victor Bogdan și îi ținem pumnii strânși pentru mai departe. Suntem mândri că un junior al Clubului nostru reprezintă România la Campionatul Mondial de 3×3 Under 18 și cred că merită felicitați atât Victor, cât și antrenorul care s-a ocupat de pregătirea lui, Alexandru Kovacs. Convocarea lui certifică faptul că BC CSU Sibiu are jucători juniori cu potențial și privim încrezători în viitor”, a spus Horațiu Floca, director BC CSU Sibiu.

Victor Bogdan este conducător de joc în lotul BC CSU Sibiu Under 18, condus de pe banca tehnică de Alexandru Kovacs și anul acesta a terminat pe locul 8 în campionatul național, după ce în sezonul anterior a câștigat bronzul la Turneul Final.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică