VIDEO FOTO Tânără din Cisnădie cea mai bună din lume la box. Performanțele Gabrielei trudite pe meleaguri elvețiene

777

Box-ul este privit ca un sport extrem de dur, făcut pentru bărbați. O femeie care practică box-ul este o excepție, dar care tinde să devină un lucru comun. Gabriela este o sibiancă ce face performanță în box-ul internațional, și nu se teme de câteva vânătăi sau întinderi musculare. Din contră, sportul o motivează și îi dă siguranța unui corp bine antrenat și a unei forme fizice de invidiat. Tânăra din Cisnădie a câștigat cea mai importantă competiție mondială din boxul amator.

”Boxul este o artă, reflectă tehnică combinată cu eleganță, o esență ce inspiră putere, încredere de sine, stil și multă pasiune. Sunt îndrăgostită de acest sport care mă completează zi de zi, cu regretul ca nu l-am descoperit acum 10 ani”- Gabriela Timar.gabriela timar

Performanță în Elveția
Gabriela Timar are 30 de ani și este din Cisnădie. În 2006 a plecat din țară, dar a revenit pentru a studia dreptul la Sibiu. Apoi a ales din nou străinătatea, de această dată Elveția, unde trăiește de 4 ani. De box s-a apucat la 28 de ani, asta după ce participase la cursuri de fitness boxing în cadrul celui mai mare club de box din Elveția ”Boxclub Basel”, și primul din Europa care a introdus ideea de ”fitness box” exclusiv pentru femei. De aici până la antrenamentele de box și competiții nu a fost decât un pas. ” Dupa un an, antrenorul m-a invitat să încerc cursul box de performanță. Nu știam la ce să mă aștept de la un astfel de antrenament, și într-adevăr am rămas șocată la început de duritatea sportului, intensitatea antrenamentului și nivelul înalt al celorlalți colegi și colege care concurau deja”, povestește Gabriela.

19553470 1389526954418561 1066555905 nAntrenamente dure
Antrenamentele pe care le face Gabriela sunt foarte solicitante. Pentru că a început acest sport la 28 de ani mai nimeni nu îi dădea o șansă la performanță. Antrenorul ei a crezut însă că acest lucru este posibil, și împreună au ajuns acolo. ” Antrenamentele sunt extenuante, între 6 și 10 pe săptămână, două ore sau două ore și jumătate per antrenament. Îți trebuie nu numai forță fizică, rezistență, tehnică, dar și o forță mentală de neclintit. Trebuie sa îți învingi frica de a sta față în față cu oponentul tău, frica sau rușinea de înfrangere/ko, de accidentări”, spune Gabriela.timar 5

Campioană mondială
Gabriela a intrat în echipa de competiție de un an, și asta după doar patru luni de antrenament specific. Își aduce aminte că a pierut primul meci, dar înfrângerea nu a dărâmat-o, ci i-a alimentat ambiția de a merge mai departe. Toate antrenamentele și competițiile la care a participat în ultimul an au pregătit-o pe Gabriela pentru competiția supremă: Haringey Cup de la Londra, cel mai prestigios concurs în boxul amator. La categoria ei Gabriela a concurat cu alte 10 fete, și a ieșit învingătoare.19578417 1389510464420210 1710365066 n ”Atleții care participă sunt de cel mai înalt nivel, campioni naționali, ce dețin și alte titluri, știam că va fi cea mai mare provocare de până acum. În categoria mea (categoria C cu cel mult 10 meciuri în palmares) s-au clasificat 10 atlete din Suedia, Irlanda, Anglia. Am reușit să câștig aurul și sunt campioană la acest turneu care este cel mai prestigios în lume. Am câștigat semifinala în prima rundă prin KO împotriva unei atlete din Anglia, iar finala la puncte prin decizie unanimă contra altei atlete tot din Anglia”, povestește Gabriela experiența de la Londra.

19894314 1395978927106697 1007030428 nBox-ul e totuși și pentru femei
Gabriela admite faptul că box-ul încă este privit ca un sport destinat exclusiv bărbaților, dar spune că devine totuși din ce în ce mai popular și în rândul femeilor. Celelalte doamne o privesc însă puțin intimidate, dar Gabriela nu s-a dat înapoi de la nimic.

”Ca și femeie îmi este greu în acest sport, deoarece antrenamentele le facem împreună cu bărbații, iar în echipa de competiție din club suntem doar 2 sau 3 femei și în jur de 20 bărbați. Deci practic depunem același efort ca și bărbații, facem sparring contra bărbaților, suntem tratate egal, nu avem antrenament special de femei, nu există așa ceva. Deci practic luăm bătaie în fiecare zi, dar și evoluția este pe măsură”, spune Gabriela.timar 2

Gabriela nu plănuiește deocamdată să revină acasă. În Elveția are o viață care îi aduce satisfacții, iar performanța o face tot acolo.

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.