Ora de Sibiu
Știri in direct

România nu realizează că a redevenit captivă. Cum e posibil ca o parte a societății să se năpustească s-o sfâșie pe șefa DNA?*

145

Ce învățăm din dosarul acuzelor în contra DNA? Dacă democrația se definește ca putere a poporului, nu toate popoarele își iubesc propria putere. Unele națiuni par hotărâte să vitregească acest tip de ordine politică.

Cum e posibil ca, la instigarea unei clasei politice penale, o parte a societății să se năpustească s-o sfâșie pe șefa DNA, deși bilanțul ei certifică faptul că ea personal și nu doar instituția ei e o speranță concretă de democrație veritabilă?

Cum e posibil ca în aceste condiții, prea puțini, în afară de președinte și de procurorul general, să-i sară în aparare Laurei Codruta Kovesi?

Răspunsul la aceasta întrebare nu privește doar România și tristețea unei țări încătușate, care nu realizează că a redevenit captivă. Ci și neajunsurile unor vechi state de drept, aflate de ani buni sub stare de asediu din partea celor mai variate mișcări extremiste și teroriste.

(…) Că, în pariul ei cu modernitatea, una din problemele majore ale societății românești a fost lipsa tradițiilor ei democratice s-a observat de mult. Unii cronicari cultivați ai anilor 20-30, ei înșiși, vremelnic, oscilanți, ideologic, dar buni cunoscători ai democrațiilor apusene, ca scriitorul Mihail Sebastian, au evidențiat derapaje sistemice majore ale ordinii politice. De pilda violențele izbucnind cu regularitate în campaniile electorale din epoca interbelică.

Dictatura regală și fascismul legionar și antonescian, precum și comunismul și postcomunismul au agravat situația. În plus, la deficitele vechi, s-a adăugat impactul altora noi, livrate de importul de atitudini antidemocratice din vest. De pildă cele legitimate în numele „progresului”, al relativismului și ideologiei corectitudinii politice. Iată de ce înrădăcinarea democrației a început să pară un deziderat de nesatisfăcut în România contemporană.

Așa se explică ușurința cu care oligarhia mafiotă instalată la putere în România reușește să utilizeze cu uimitoare eficiență nu doar o parte din presă și trolli, ci și inși nevinovați, dar analfabeți politic, spre a discredita orice personalitate ori instituție care insistă să apere statul de drept. E edificator comportamentul unei apreciabile părți a presei, oficialităților și publicului la atacurile concertate redeclanșate periodic împotriva DNA.

Mai mereu se reîncălzesc și se consumă rapid aceleași ciorbe vechi privind o prezumtivă ineficiență și un presupus modus operandi arbitrar și politizat ale șefei DNA, acuze neprobate ori ușor de demontat, dat fiind bilanțul ei strălucit până la emascularea anticorupției prin sistarea, la ordinul CCR, a cooperării dintre DNA si SRI.

Semnificativă în context nu e însă tentativa rescrierii istoriei anticorupției românești, ci priza la public a ticăloșiei unor atacuri, usurința cu care se asumă cele mai imunde neghiobii și cele mai stupide ori abile răutăți contrafactuale. Ori de cate ori se declanșează un asalt mediatic și se asmut trolii impotriva șefei DNA, se găsesc de recrutat legiuni întregi de naivi care să creadă minciuna și să adere voios și la calomnierea și discreditarea celor care, deși admit că nici Kovesi nu e perfectă sau de neînlocuit, îndrăznesc totusi să-i evidențieze, destins, importanța și competența.

N-ar fi trebuit să fie un secret că DNA e, instituțional, replica cea mai adecvată la principala defecțiune confruntând ceea ce urma să fie un stat de drept, dar n-a ajuns decât o țară condusă de un infractor, un plagiator și un parlament de penali: corupția la nivel înalt. În absența eradicării ei, nu pot exista nici libertate pentru toți, nici securitate ori prosperitate decât pentru o elită coruptă.

Nu întâmplător cea din urmă încearcă să destructureze democrația concentrându-și atacurile pe șefa unei instituții cheie pentru angrenajul apărării ei, știut fiind că nimic nu destabilizează mai rău și nu dezarmează mai eficient decât demiterile nejustificate ale unor lideri. Iar nedreptatea naște nedreptate. Întru mascarea celor ce-o girează intervin în joc televiziunile mancurtizante ale oligarhiei și trollii lor. Cum se explică succesul lor? Prin priza la manipulare a unei societăți cu tradiții democratice precare, neantrenate suficient în a se revolta eficace în ecou la orice nedreptate.

Cât de problematică în raport cu modernitatea și competitivitatea poate fi o tradiție ilustrează recenta declarație a președintelui Franței, Macron. Noul șef la statului le-a cerut în repetate rânduri compatrioților săi „să nu le fie rușine să caștige bani”, ceea ce, culmea, i s-a reproșat dur, Franța tradițiilor egalitariste și sindicalist-comuniste nefiind, de vreme ce a trebuit rostit aceasta declarație, o țară în care succesul personal să fie bine văzut.

România compensează la rândul ei lipsa unor cutume democratice redutabile ca tributară a unor deplorabile tradiții colectiviste și antimeritocratice, care fac din reușita individuală un lucru de rușine, iar din lucrurile de rușine, ca dependența de un partid-stat de pildă, premiza unui succes de anvergură braziliană.

În această sferă e nevoie de o revoluție. Dupa cum explica James Madison, cândva, Constituția Americii nu face mai mult decat hârtia pe care este scrisă dacă nu e validată de aprobarea celor cărora li se adresează.

Cam așa e și cu democrația românească. Nu face doi bani cât n-o iubește și poporul. Căci pentru ca sa poată fi edificate și să izbutească pe termen lung, democrația și statul de dreptul au nevoie, în România, ca de aer nu doar de DNA. Ci și de o adeziune consensuală.

  • autor: Petre M. Iancu, Deutsche Welle, 7 iulie 2017

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...