Începe cel mai mare exercițiu militar din România. O parte are loc la Sibiu

397

Între 11 și 20 iulie România găzduiește Saber Guardian 2017, eveniment considerat a fi cel mai mare exercițiu militar desfășurat în țara noastră.

Saber Guardian 2017 (SG17), cel mai mare exerciţiu desfăşurat în regiunea ţării noastre, este gata de start, la acesta urmând să participe 25.000 de militari, din 22 de ţări aliate şi partenere, anunţă Ministerul Apărării Naţionale, citat de Mediafax. Exerciţiul, condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), se va desfăşura, în perioada 11-20 iulie, pe teritoriile Bulgariei, României şi Ungariei.
„SG17 va începe cu activităţi de relaţionare ale militarilor români şi americani cu autorităţile şi comunităţile locale, în perioada 11-14 iulie, în garnizoane aflate pe itinerariile de deplasare către poligoanele şi raioanele de dislocare. Ei fac parte din Regimentul 2 Cavalerie din Statele Unite ale Americii şi din Brigăzile Multinaţională Sud-Est din Craiova şi 2 Vânători de Munte din Braşov. Militarii vor organiza expoziţii de tehnică sau ceremonii militare în localităţile Arad şi Sinaia (11 iulie), Ploieşti (12 iulie), Sibiu (13 iulie) şi Râmnicu Vâlcea şi Slobozia (14 iulie)”, anunţă Ministerul Apărării Naţionale.
Pe teritoriul României, SG17 se desfăşoară în peste 20 de poligoane şi raioane de dislocare, inclusiv Marea Neagră. Printre locaţii se numără Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNII) “Getica” Cincu, Borduşani, Mihail Kogălniceanu, Vâlcea, Capu Midia sau Câmpia Turzii.
În total, în regiunea Mării Negre se vor desfăşura, în acest an, 18 exerciţii internaţionale, la care vor participa aproximativ 40.000 de militari, SG17 fiind cel mai mare şi mai complex dintre acestea.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.