Începe Cindrel în Alergare. Sunt aproape 500 de participanți

378

Startul celei de-a 6-a ediţii a competiţiei Cindrel InAlergare va avea loc sâmbătă, 29 iulie de la ora 9. Competiţia organizată în munţii Cindrel, cu start-ul în stațiunea Păltiniș, a atras la ediția din 2016 peste 250 de participanţi și este un concurs de alergare pe traseu montan, primul şi singurul de acest gen din zonă.

Trasee
Anul acesta evenimentul se va desfăşura în ultimul weekend din luna iulie (29 iulie), organizatorii aşteptând la start în jur de 450 de participanţi pentru cele 3 curse pregătite: maraton (aprox 42km), semimaraton (aprox 21km) şi cursa familiei (aprox 5 km) – un eveniment organizat pentru mici și mari, interesaţi să descopere cea mai veche staţiune montană din România.

Cursele de maraton şi semimaraton includ următoarele categoriile de vârste: 18-29 de ani, 30-39 de ani, peste 40 de ani, atât la masculin cât şi la feminin, plus categoria OPEN, reprezentând cele mai bune rezultate per total, neluând în calcul categoria de vârstă.
Mai multe detalii despre trasee puteți găsi aici: http://inalergare.ro/

Susţinere
Publicul este invitat să susţină alergătorii de la cele 3 curse pe data de 29 iulie 2017; accesul este liber în zona de desfăşurare a competiţiei – stațiunea Păltiniș (Sibiu).

Competiția
Cindrel ÎnAlergare concurs de alergare pe traseu montan este o competiţie organizată de Asociaţia PeDale Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.