Ora de Sibiu
Știri in direct

Autostrada Sibiu – Pitești: Construiterea tunelurilor va dura cel puțin doi ani

260

Tunelurile ce vor fi amenajate pe viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti, vor fi gata în minim doi ani. Acestea au între 250 și 2.800 de metri lungime.

Viteza de săpare a tunelurilor Magistralei 5 a Metroului bucureştean a fost de 20 de metri pe zi, ceea ce înseamnă că tunelurile mult mai dificile de pe viitoarea Autostradă Sibiu-Piteşti vor fi săpate în doi ani, iar cele de pe Comarnic-Braşov, în aproximativ trei ani, arată calculele Mediafax.
Ministerul Transporturilor a stabilit anul trecut traseul pentru viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti, care porneşte de la capătul autostrăzii Bucureşti-Piteşti şi continuă către Curtea de Argeş, urmând apoi localităţile Tigveni şi Văleni. În această zonă vor fi săpate două tuneluri, de 500, respectiv 700 de metri lungime per sens, pentru a străpunge Valea Oltului. Având în vedere viteza consemnată de utilajele care au săpat Magistrala 5 de metrou, s-ar putea spune că tunelurile amintite vor fi executate în patru luni (2 x 60 de zile).
Traseul Autostrăzii Sibiu-Piteşti va urma apoi o succesiune de tuneluri de 600, 1.150, 1.400, 250, 250, 650 şi 2.800 de metri. Acestea – cu viteza de săpare consemnată la Metrou – ar putea fi gata într-o perioadă puţin mai scurtă de doi ani, astfel încât întreaga lungime cumulată a tunelurilor de pe Sibiu-Piteşti să fie executată în doi ani şi câteva luni.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...