Ora de Sibiu
Știri in direct

Proiecția filmului Jina, o premieră de succes cu 15.000 de spectatori

148

Filmul Jina, în regia lui Dumitru Budrala, a avut premiera sâmbătă, 29 iulie, în cadrul Festivalului ”Sus pe muntele din Jina”. Un numar impresionant de peste 15.000 de cinefili au urmărit cu mare interes filmul, proiectat pe un ecran imens, în aer liber.

Filmul este o radiografie fascinantă a istoriei satului Jina și a vieții locuitorilor din vârful muntelui, construită în jurul oieritului, cu regulile și tradițiile ei străvechi. Dumitru Budrala a fost fascinat încă din copilarie de mitologia locurilor și de istoria intensă a satului și s-a documentat de-a lungul anilor, a povestit cu batrânii satului, a filmat o lungă perioadă de timp, culminând cu această experiență audio-vizuală remarcabilă.
Publicul de la festival a vizionat cu emoție, în răcoarea nopții, fragmente din istoria satului celor șapte coline, a oamenilor care s-au așezat în vârful muntelui fugind din calea războaielor, care au rezistat eroic altor războaie, care și-au pastrat tradițiile și religia intacte în momente istorice nefaste și care și-au continuat existența cu muncă, muzică și joc, între transhumanță și război, între cântec de fluier si urlet de lup, între legendă și cer.
„Sunt onorat şi mă bucur nespus de mult de prezenţa copleşitoare şi de interesul pe care oamenii l-au acordat acestui film, aici, în cel mai potrivit loc pentru premieră, Şesul Jinarilor, un spaţiu neconvenţional, devenit, în ultima vreme, familiar cu proiecţia de film documentar. Publicul atât de numeros care a urmărit filmul îmi confirma încă o dată dorinţa şi nevoia oamenilor de a cunoaşte realităţile sociale şi culturale din medii cât mai diverse, de a descoperi sau redescoperi spaţiul în care trăiesc, de a trăi legendele şi tradiţiile acestui sat special, alături de protagonişti. Am încercat să cuprind în acest film poveștile străvechi ale Jinei, felii din istoria locului, cu momentele de grație, dar și de cumpănă, care au marcat și au inspirat constiința acestor oameni”, a declarat Dumitru Budrala, regizorul filmului și fondatorul Astra Film Festival.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...