Ora de Sibiu
Știri in direct

Perecheziții la Sibiu la persoane care au înființat firme fantomă și emiteau facturi fictive

217

Nu mai puțin de 59 de percheziții au loc în Sibiu, București și alte unsprezece județe. Vizate sunt trei persoane care ar fi înființat firme fantomă de pe care emiteau facturi fictive.

Poliţişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş efectuează, miercuri, zeci de percheziţii în Bucureşti şi în alte 12 judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, anunță News. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează, miercuri, un număr de 59 de percheziţii în judeţele Mureş, Alba, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi, Giurgiu, Covasna, Harghita, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti.
La activităţi participă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, de la structurile de combatere a criminalităţii organizate din Bucureşti, Alba, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi, Giurgiu, Covasna, Harghita şi Ilfov, precum şi jandarmi.
Percheziţiile sunt efectuate la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Anchetatorii au stabilit că trei persoane ar fi înfiinţat sau preluat mai multe firme fantomă, pe care le-ar fi folosit strict pentru emiterea de facturi fiscale fictive către diverşi agenţi economici, cu scopul diminuării masei impozabile a acestora din urmă şi, implicit, sustragerii de la plata către bugetul de stat, a impozitelor şi taxelor aferente.
După emiterea facturilor fictive, cei în cauză ar fi încasat în conturile acestor societăţi contravaloarea respectivelor facturi fiscale, iar sumele încasate ar fi fost retrase integral şi restituite reprezentanţilor firmelor reale, fără comisionul perceput de aceştia, care varia între 5-12%.
Reprezentanţii firmelor reale sunt cei care ar fi deschis practic circuitul de spălare a banilor prin virarea către firmele fantomă a valorii înscrise în facturile fiscale fictive pe care le primeau şi le înregistrau în contabilitate.
La sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu Mureş vor fi conduse, pentru audieri, persoanele implicate în comiterea infracţiunilor, urmând a se aprecia oportunitatea de a fi dispuse unele măsuri preventive.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...