Ora de Sibiu
Știri in direct
SDO inalt
SDO inalt

S-a hotărât: indemnizaţia pentru creşterea copilului a fost plafonată la 8.500 lei

231

În ședința de Guvern de vineri s-a hotărât ca indemnizația de creștere copil să fie plafonată la 8.500 de lei. Ordonanța se va aplica din luna septembrie inclusiv celor care acum beneficiază de ea.

Conform noii prevederi, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va stabili ca şi până acum, repectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, cu menţinerea cuantumului minim actual de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, insă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei.

Prin această OUG, Executivul clarifică şi unele aspecte ce ţin de acordarea stimulentului de inserţie, în special pentru persoanele care se întorc la activitatea profesională cu cel puţin 60 zile înainte de finalizarea perioadei de concediu pentru creşterea copilului, pentru a nu se mai crea interpretări diferite în aplicare la nivel naţional; clarificările nu afectează stabilirea şi plata stimulentului de inserţie, aceasta realizându-se ca şi în prezent.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, vineri, că în şedinţa de Guvern va fi discutată şi aprobată Ordonanţa de Urgenţă care prevede plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului la 8.500 lei.
„Avem şi (…) plafonarea indemnizaţiei pentru mame la suma de 8.500 lei, cât este şi maximul în UE, cât este în Germania”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Sursa www.news.ro

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...