Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Adrian Tîmplaru are interzis în cluburi. Unde se vede acum cu prietenii

4.529

Sibianul Adrian Tîmplaru, implicat într-un scandal la finele lunii trecute într-o parcare la Mamaia nu mai are voie cel puțin 60 de zile să meargă în locuri publice. Acesta face haz de necaz într-o postare pe Facebook.

Adrian Tîmplaru este sub control judiciar timp de 60 de zile, după scandalul în care a fost implicat pe 30 iulie în stațiunea Mamaia și în urma căruia a și fost rănit de altfel la unul dintre brațe. Atunci sibianul a fost reținut inițial de polițiștii constănțeni, dar 24 de ore mai târziu magistrații de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța au decis că el poate fi cercetat în stare de libertate, dar i-au impus măsura controlului judiciar.
CITEȘTE ȘI: Adrian Tîmplaru a fost eliberat din arest după scandalul din Mamaia. Magistrații au pus însă o condiție
Asta înseamnă că Tîmplaru nu are voie să meargă în locuri publice de genul, cluburi, baruri, restaurante, terase, etc. Făcând haz de necaz, Adrian se întâlnește acum cu prietenii și amicii în parc. Acesta a și postat de altfel o fotografie făcută în unul din parcurile din Sibiu, alături de un bun prieten de al său. ”Cu finu’ in parc.. Ca nu mai avem voie in cluburi, baruri, pub-uri, terase, restaurante, piscine, etc… Oricum e mai sănătos!!”, a scris Tîmplaru ca explicație la fotografia postată pe contul său public de Facebook.
CITEȘTE ȘI: VIDEO – FOTO Cel mai tare restaurant românesc din Germania poartă numele Sibiului. Patron este Tîmplaru!
A fost la Bamboo
Adrian Tîmplaru a mers pe 30 iulie litoralul românesc ca să fie prezent la ziua unui vechi prieten. Acesta a petrecut toată noaptea în clubul Bamboo. La ora 6.30 dimineața Adrian a fost implicat într-un scandal într-o parcare din apropiere. VEZI AICI IMAGINI VIDEO DE LA BAMBOO.
VEZI ȘI: VIDEO – FOTO Povestea scandalului în care Tîmplaru a fost înjunghiat la Mamaia
Tîmplaru și alți patru suspecți au fost reținuți de polițiștii constănțeni. (CITEȘTE DETALII AICI). O zi mai târziu au fost prezentați Judecătoriei Constanța, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, dar magistrații au decis că Tîmplaru nu trebuie reținut. (CITEȘTE DETALII AICI). sursa foto: Adrian Tîmplaru – Facebook

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

1 Comentariu
  1. Calin spune

    Lasa bre Adisor … e frumos si in parc . Aer curat , liniste , iarba verde etc :)) (Asta pana gasesti vreun boschetar sa iti ceara o tigara sau 1 leu)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...