ALERTĂ – Suntem sub cod galben de furtuni și ploi torențiale în 22 de județe. Alte două sunt sub cod portocaliu

0 223

Vara aceasta pare să fie în continuare una a contrastelor. Dacă zilele trecute am avut parte de caniculă, de sâmbătă seară lucurile se schimbă. Nu mai puțin de 22 de județe printre care și Sibiu, sunt sub cod galben de ploi torențiale și furtuni.

Judeţele Mehedinţi şi Dolj se vor afla şi sâmbătă sub cod portocaliu de caniculă, iar Capitala şi 22 judeţe vor fi sub cod galben, meteorologii spunând că valul de căldură va persista în zonele joase din sudul, centrul şi estul ţării. De sâmbătă seară însă, în jumătatea de vest a ţării se vor înregistra ploi torenţiale şi furtuni, iar meteorologii au emis avertizări cod portocaliu şi galben pentru 18 judeţe. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit, vineri, codul portocaliu de caniculă pentru judeţele Dolj şi Olt, unde se vor înregistra în continuare temperaturi de 38-39 de grade, avertizarea fiind valabilă sâmbătă, în intervalul 9.00-18.00, anunță News. De altfel, valul de căldură va persista sâmbătă în zonele joase de relief din sudul, centrul şi estul ţării. Potrivit ANM. în Muntenia, nordul şi estul Olteniei, sudul Banatului şi în cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade.
Astfel, sâmbătă se vor afla sub cod galben de caniculă Capitala şi 22 de judeţe: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Vrancea, Prahova, Giurgiu, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Mureş şi Sibiu. De sâmbătă, de la ora 18.00, şi până duminică, la ora 12.00, instabilitatea atmosferică se va accentua în jumătatea de vest a ţării, unde vor fi ploi torenţiale şi vijelii. ANM a emis cod portocaliu pentru nouă judeţe: Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara şi zona de munte a judeţelor Cluj, Alba şi Gorj. În aceste zone, în special pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 50-60 l/mp şi izolat 80-90 l/mp. De asemenea, în Maramureş, nordul Crişanei, vestul Transilvaniei şi în sudul şi estul Olteniei, cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp. În după-amiaza zilei de duminică şi la începutul nopţii de duminică spre luni, se vor înregistra ploi şi vijelii şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. În cea mai mare parte a Munteniei şi local în Dobrogea şi Moldova, disconfortul termic va fi ridicat şi se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.