fbpx
Ora de Sibiu
Știri in direct

Nouă persoane reținute în urma perchezițiilor de joi din Sibiu și alte șapte județe

202

Printre persoanele reținute în urma perchezițiilor de joi se numără și administratorul fermei de porci a fiului lui Ilie Dragnea. Prejudiciul estimat în acest dosar este de peste nouă milioane de euro. Nu mai puțin de 80 de percheziții au avut loc în opt județe printre care și Sibiu.

Nouă persoane, printre care Ilie Dragnea, administratorul fermei de porci Salcia, deţinută de fiul liderului PSD, au fost reţinute pentru 24 de ore în dosarul în care societatea care deţine ferma este vizată pentru evaziune fiscală. Prejudiciul, estimat la nouă milioane de euro.
La momentul transmiterii ştirii, procurorii de caz analizează pentru câţi inculpaţi se impune solicitarea măsurii arestului preventiv. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii care instrumentează acest dosar sunt Bogdan Beligan şi Marian Drăgulescu, ambii veniţi la Parchetul General de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Potrivit surselor citate, cercetarea penală este făcută de poliţişti sub supravegherea fiind făcută de cei doi magistraţi. Până la momentul transmiterii ştirii, procurorii nu au făcut publică identitatea persoanelor deţinute.
„S-a luat măsura reţinerii pe care noi o înţelegem ca o măsura de prudenţă a procurorului, având în vedere că până mâine mai sunt multe persoane de audiat şi există această necesitate de a nu se influenţa declaraţiile. (..)Nu s-a luat nicio măsura asiguratorie împotriva lui. Domnul Dragne nu a fost supus percheziţiei pentru că nu exista suspiciunea că ar deţine anumite lucruri care vizează ancheta. Domnul Dragne a dat declaraţie în detaliu. Dumnealui nu a fost în societate când s-a făcut această pretinsă tranzacţie pentru că discutăm de o singură tranzacţie, de o singură plată. Pentru un agent economic, din 2013 până în prezent, înseamnă că a semnat poate mii de acte fiscale, din moment ce numai în anumite acte examinate s-a găsit această factură de 200.000 de lei cred că este de invidiat”, a declarat avocatul lui Ilie Dragne, Maria Vasii, care îl reprezintă şi pe Liviu Dragnea.
În urma percheziţiilor, directorului general al fermei, Ilie Liviu Dragne, a fost ridicat de oamenii legii şi dus la audieri, la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1. Potrivit datelor Registrului Comerţului, ferma Salcia este deţinută, în proporţie de 90%, de Ştefan Valentin Dragnea, iar 10% îi aparţin administratorului şi directorului general, Ilie Dragne.
Oficial, procurorii PICCJ au anunţat că joi sunt efectuate cercetări într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu.
„În cursul zilei de astăzi, 10 august 2017, pe baza mandatelor emise de instanţă, sub coordonarea procurorilor, se efectuează percheziţii în 80 de locaţii (sedii sociale şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi locuinţe ale persoanelor care coordonează activitatea acestora) de către lucrători ai Poliţiei Sectorului 1 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul D.G.P.M.B. şi unităţilor subordonate, respectiv din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Sibiu, Mureş, Vrancea, Călăraşi, Teleorman”, conform comunicatului de presă.
Din datele obţinute de procurori a rezultat că în contabilitatea a 12 societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în domeniile construcţii, facility management, prelucrare deşeuri şi creşterea porcinelor, în perioada 2010-2016, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, s-au evidenţiat în contabilitate cheltuieli nereale,.

În urma acestor fapte, bugetul de stat a fost prejudiciat cu cu suma totală de 39.873.671 lei, echivalentul a 9.079.017 euro, „din care 15.815.202 lei impozit pe profit diminuat şi 24.058.469 lei TVA dedus nelegal”.
„În vederea garantării recuperării acestuia, s-au instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile şi conturi bancare”, arată PICCJ.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii juridice.

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. LOAMNASAN spune

    F tare!!! Cam pe unde in Sibiu?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...