Poliția scoate toate radarele la treabă în Sibiu. Acțiuni și controale ample în aceste zile

0 200

În perioada 14 – 18 august, polițiștii sibieni intensifică activitățile de impunere a legii și de conștientizare a participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulația pe drumurile publice.

Principalele obiective ale acțiunilor vizează combaterea încălcării regimului legal de viteză, a conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului, a depășirilor neregulamentare și circulației pe sensul opus, a neacordării de prioritate autovehiculelor și pietonilor, dar și impunerea respectării normelor rutiere de către bicicliști și folosirea centurii de siguranță și a dispozitivelor de retenție.

Activitățile se derulează etapizat, astfel:

În data de 14.08.2017, se va acționa pe linia respectării normelor rutiere de către pietoni, a combaterii excesului de viteză și folosirii centurii de siguranță și a dispozitivelor de retenție;

În data de 15.08.2017, se va acționa pe linia combaterii vitezei excesive și a depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului;

În zilele de 16, respectiv 17.08.2017, se va acționa pe linia respectării normelor rutiere de către pietoni și bicicliști și combaterea depășirilor neregulamentare;

În data de 18.08.2017, se va acționa pe linia combaterii vitezei excesive, a depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului și a respectării normelor privind centura de siguranță și dispozitivele de retenție.

Pe parcursul activităților, vor fi utilizate toate dispozitivele de măsurare și înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, dispozitive care vor fi întâlnite pe toate categoriile de drumuri din județ.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.