Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO Klaus Iohannis a participat la Ziua Marinei. A făcut declarații avangardiste

196

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat la ceremoniile organziate în portul Constanța cu ocazia zilei Marinei. Acesta a spus că țara noastră are nevoie de dotări moderne în domeniul apărării, pentru că un stat care nu se poate apăra nu este unul puternic.

Iohannis a afirmat că ceremonia se desfăşoară într-o zonă cu o importanţă strategică deosebită din punct de vedere militar, politic, economic, cultural şi social, cum este zona Mării Negre, iar datoria autorităţilor este de a transforma întregul potenţial al acestei regiuni în avantaje reale pentru România.
„În arealul Mării Negre ne confruntăm cu provocări de securitate din ce în ce mai complexe şi mai volatile, precum şi cu un grad sporit de impredictibilitate şi incertitudine. (…) România îşi asumă şi mai activ profilul de stat puternic şi de actor regional relevant. Suntem un pilon de stabilitate şi furnizor de securitate în regiune. Depunem eforturi consistente pentru ca rolul Mării Negre şi importanţa sa strategică să fie recunoscute la nivelul NATO şi al Uniunii Europene”, a spus Iohannis.

El a vorbit şi despre alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, dar şi despre viitoarele achiziţii ale MApN, care vor creşte profilul României şi îi vor asigura securitatea.

„Un stat nu poate fi cu adevărat puternic dacă nu are capacitatea de a-şi proteja cetăţenii şi de a le asigura securitatea. Avem nevoie de o armată înzestrată şi pregătită să facă faţă cu succes provocărilor actuale, şi aceasta implică eforturi deosebite în ceea ce priveşte dotarea şi modernizarea. (…) România este un stat credibil şi predictibil, determinat să participe la asigurarea securităţii colective împreună cu aliaţii săi. Respectarea pe termen lung a acestui angajament va permite înzestrarea armatei cu tehnică modernă, de ultimă generaţie”, a spus şeful statului.

Foto Presidency.ro

Preşedintele a transmis un mesaj şi marinarilor, despre care a spus că au una dintre cele mai dificile meserii, care îi poartă departe de ţară, familie şi prieteni.
„Dincolo de primejdiile acestei meserii, trăiţi bucurii pe care mulţi dintre noi nu le vom cunoaşte niciodată. Călătoriile dumneavoastră reprezintă o descoperire unică a vieţii, sub semnul unei relaţii aproape sacre cu marea. Când vă veţi regăsi pe oceane, departe de casă şi de cei dragi, amintiţi-vă că faceţi cinste României prin curajul şi dăruirea de care daţi dovadă. Sacrificiul dumneavoastră este recunoscut şi preţuit! Sunteţi întruchiparea profesionalismului, dedicării şi responsabilităţii”, a subliniat şeful statului.

Preşedintele a notat şi numărul parte de participanţi la festivităţile de la Constanţa.
„Este cea mai bună dovadă a preţuirii de care dumneavoastră, cei din Marina Română, vă bucuraţi pentru devotamentul cu care vă faceţi datoria faţă de ţară. Este o recunoaştere pe care o meritaţi pe deplin. Vă felicit că reuşiţi, în fiecare an, să fiţi cu adevărat în mijlocul oamenilor. Este o parte extrem de importantă a misiunii dumneavoastră publice. Văd astăzi mulţi copii, care aşteaptă nerăbdători exerciţiile desfăşurate pe mare. Ştiu din experienţa mea de profesor că nimic nu se compară cu satisfacţia de a surprinde în privirea celor tineri entuziasmul şi curiozitatea care, nu de puţine ori, inspiră o viitoare carieră”, a spus el.
La festivităţile de la Constanţa au participat peste 6.000 de persoane.

Sursa www.news.ro

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...