Cine sunt cei care au murit nevinovați în atentatele din Barcelona și Cambrils

0 224

Atentatele din Barcelona si Cambrils au lăsat în urmă 14 morți și peste 130 de răniți. Până vineri seara se știe cine sunt 11 dintre cei care și-au pierdut viața. În urma autopsiilor au fost prelevate probe de ADN și dentale, pentru a identifica victimele și a anunța familiile.

Între cele 11 victime cărora lise cunoaște identitatea se află trei de naționalitate spaniolă. Una dintre ele este Pepita Codina, o femeie de 75 de ani, din  Hipòlit de Voltregà (Barcelona), care se afla pe Ramblas împreuna cu fiica ei Elisabet, internată la Hospital del Mar.

Alți doi spanioli uciși în Barcelona sunt Francisco López și vărul său de trei ani, originar dintr-un  sat din Granada. Cei doi se plimbau impreună cu părinții copilului, care au fost răniți și ei.

Guvernul Italiei a confirmat moartea a doi cetățeni italieni în Barcelona, respectiv Bruno Gulotta, de 35 de ani, tatăl unui copil de cinci ani și a unui bebeluș de șapte luni, care era în vacanță. Soția și copiii sunt nevătămați. Un alt italian ucis în atentatul din Barcelona este Luca Russo, un tânăr inginer de 25  de ani, care se afla pe Ramblas cu iubita lui. Aceasta a fost și ea rănită, dar este în afara oricărui pericol.

O altă victimă este o belgiancă de 44 de ani, Elke Vanbockrijck, mama a doi băieți, dintr-o localitate flamandă din apropiere de Liege, după cum a confirmat ministrul de externe al Belgiei. Presa germană scrie ce trei dintre decedați sunt din Germania.

Agenția de presă portugheză Lusa confirmă decesul unei femei de 75 de ani din Portugalia, care vizita Barcelona împreună cu nepoata ei de 20 de ani, care este dată dispărută.

Femeia ucisă în atentatul din Cambrils este tot de naționalitate spaniolă, din Zaragoza. Deasemenea este dispărut un copil de naționalitate australiană, în vârstă de șapte ani, care era cu mama sa în momentul atentatului. Mama a fost rănită și este internată, în timp ce tatăl a zburat de la Sidney în Barcelona ca să îl găsească.

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...