Ora de Sibiu
Știri in direct

Hobby superb născut din întâmplare – O tânără din Sibiu decorează obiecte din sticlă în cel mai inedit mod

1.136

Liana Șoima nu mai aruncă nici o sticlă și nicio vază de care nu mai are nevoie. Le reciclează. Dar, nu le duce la containerul special, ci le transformă în obiecte de decor. Și unele foarte inspirate, de efect, pentru orice eveniment din familie sau sărbătoare. Este o ”dependență” de care sibianca nu mai poate scăpa.

Prima sticlă, din întâmplare
Anul trecut, de Crăciun, Liana avea câteva decorațiuni din lemn pe care le-a atârnat de o crenguță. Și pentru că vaza în care așezase crenguța avea gura prea largă și decorațiunile nu se așezau cum trebuia, le-a pus într-o sticlă, pe care a vopsit-o ca să arate mai bine. ”Sora și mama mea au venit la mine de Sărbători și au fost foarte încântate când au văzut sticla și au vrut câte una și pentru ele. Pentru următorul cadou din familie am mai făcut una, apoi încă una, și așa am descoperit un nou hobby”, povestește Liana.

Orice culori, orice decorațiuni
Liana folosește pentru vopsirea sticlelor o vopsea acrilică pe bază de apă. Apoi o poate decora oricum. ”La început făceam doar desene, apoi am început să și scriu meaje pe sticle. Se poate da o patină de vechi, se pot combina orice culori. Cu timpul am căpătat și experiență, iar modelele și scrisul le-am perfecționat”, spune Liana.

Un cadou perfect
Până acum, Liana nu a decorat sticle decât pentru familie și prieteni. ”Cunoscuții au tot apelat la mine pentru că spune ei, ceea ce fac eu este un cadou foarte frumos și inedit. Am decorat sticle cu mesaje de la fini pentru nași și invers, de la copii pentru părinți, cadouri pentru casă nouă, pentru aniversări, onomastici…”, spune Liana.
Dar, nu doar sticlele pot fi personalzate, ci și vazele sau orice obiect confecționat din sticlă. Vopseaua este rezistentă la apă, așa că într-o vază unicat vor sta numai bine niște flori proaspete.

Liana a decorat până acum pest 100 de sticle, și pe mai toate le puteți vedea pe pagina ei de Facebook sau pe blogul ei.

 

 

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...