Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO Super meci pe Municipal – FC Hermannstadt joacă sâmbătă cu UTA Arad

372

După înfrângerea de la Satu Mare (2-1), din etapa a IV-a a Ligii 2, FC Hermannstadt primește vizita echipei UTA Arad. Partida va avea loc sâmbătă, 26 august, de la ora 12:30, pe Stadionul „Municipal” din Sibiu și este televizată de Digi Sport.

Într-o conferință de presă găzduită de arena din Parcul Sub Arini, antrenorul principal al echipei sibiene, Alexandru Pelici, a făcut un rezumat al partidei cu Olimpia Satu Mare. „Am luat goluri foarte ușor, pe greșeli ușoare și de poziționare. Am avut ocazii și la 0-0, și la 1-0. În debutul reprizei a doua, cred eu, am condus ostilitățile, sătmărenii au făcut pasul înapoi, încercând să apere rezultatul din prima repriză. Am avut șansele noastre de a reveni în joc, dar le-am irosit și cam așa s-a scris istoria acestui joc”, a declarat Pelici.
Tehnicianul a vorbit și despre accidentarea vârfului de atac Ștefan Blănaru, care va fi indisponibil mai multe săptămâni. Referitar la meciul de sâmbătă, Alexandru Pelici a afirmat că speră ca jucătorii săi să reușească să obțină toate cele 3 puncte, chiar dacă vor avea de înfruntat „poate cea mai titrată și mai periculoasă echipă din Liga 2”.

Boboc, prezentat oficial
În conferința de presă de astăzi a fost prezentat cel mai nou jucător al echipei FC Hermannstadt, Robert Boboc. Mijlocașul de 22 de ani este originar din Pitești și vine sub formă de împrumut de la Astra Giurgiu. Boboc a mai evoluat sub comanda lui Pelici la CS Mioveni.
„Îmi doresc foarte mult să ajut echipa să promoveze. Mi s-a prezentat un proiect foarte frumos, în care cred. Unul din motivele pentru care am ales Sibiul este că am din nou posibilitatea de a lucra cu domnul Pelici”, a spus Boboc.

Iulian Popa: „Sunt în urmă cu pregătirea”
Mijlocașul Iulian Popa, unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul echipei sibiene, a explicat motivul pentru care a jucat atât de puțin în cele 4 meciuri scurse din actualul sezon: „Trebuie să muncesc foarte mult la antrenamente. Sunt în urmă cu pregătirea, de aceea joc mai puțin. Am discutat cu domnul antrenor și am ajuns la concluzia că așa e mai bine. (…) Știu că lumea așteaptă mult de la mine, dar trebuie să fim realiști și să vedem situația exact așa cum este ea, și anume că, în momentul de față, Iulian Popa are mai multă nevoie de FC Hermannstadt decât FC Hermannstadt de Iulian Popa. Sper să trecem cu bine de meciul cu UTA. Dacă va fi nevoie de mine, voi încerca să dau absolut totul pentru echipă” a declarat Iulian Popa.
VEZI CONFERINȚA DE PRESĂ ÎN FORMAT 360, MAI JOS.

VEZI CONFERINȚA DE PRESĂ ÎN FORMAT NORMAL, MAI JOS.

LIVE VIDEO – Anunțuri importante la FC Hermannstadt. Transmitem în direct în format 360. Acum în direct pe Ora de Sibiu

Publicată de Ora de Sibiu pe Joi, 24 August 2017

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...