Se răcește vremea și vin ploile. Cel puțin pentru o zi

0 209

ANM a emis luni o avertizare de vreme instabilă pentru aproape toată România. Temperaturile scad și ploile vor avea aspect torențial în mai toate regiunile țării.

Meteorologii au anunţat, luni, că vremea va deveni instabilă în cea mai mare parte a ţării urmând a se înregistra, până marţi dimineaţă, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi intensificări ale vântului. În după-amiaza zilei de luni, în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, chiar caniculară în sudul extrem al Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, anunță News.
Meteorologii au transmis, luni, o informare de instabilitate atmosferică ce va intra în vigoare la ora 13.00.
Până marţi dimineaţă la ora 3.00, în zonele montane şi submontane, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.
Cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30 – 40 de litri pe metru pătrat.
În după-amiaza zilei de luni, în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, local caniculară în sudul extrem al Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde vor mai fi temperaturi maxime de 35 – 36 de grade.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.