Căminul Cultural din Copșa redenumit în memoria unui fost consilier local

300

Căminul cultural din vatra veche a orașului Copșa Mică a preluat numele consilierului local Kis Tibor, decedat anul trecut în luna iunie. Kis Tibor a avut o activitate de 20 de ani ca și consilier local al orașului Copșa Mică în perioada 1996 – 2016, a fost un promotor și păstrător al tradițiilor comunității maghiare, a promovat un cod de conduită al consilierului local copșean și a fost consilierul local care a cerut ca toate ședințele de consiliu să înceapă cu intonarea imnului național.

Consiliul Local Copșa Mică a adoptat la cererea primarului, in memoriam, hotărârea de denumire a Căminului Cultural din vatra veche a orașului, la un an de la trecerea în neființă a colegului lor, iar astăzi alături de familie, prieteni și foști colegi de lucru au adus încă un omagiu celui care va rămâne veșnic în amintirea orașului.

La inaugurare au fost prezentate un set de poze, în caleidoscop, din activitatea și viața fostului consilier, au fost rostite alocuțiuni de către familie, invitați, prieteni și oficialități ale orașului, care și-au amintit cu drag și admirație de Kis Tibor – consilier, coleg, prieten și membru de familie.

Copșenii și autoritățile locale au hotărât ca fostul consilier Kis Tibor să rămână viu în amintirea contemporanilor și a generațiilor viitoare: ca un model de urmat, ca un promotor al bunelor relații interetnice, ca un om care s-a dăruit semenilor și orașului Copșa Mică.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.