FOTO – Voluntari din opt țări construiesc locuințe sociale la Mediaș

0 166

Voluntari din 8 țări din întreaga lume – Chile, Columbia, Africa de Sud, Noua Zeelandă, Australia, SUA, Irlanda și Anglia – au lucrat săptămâna aceasta pe șantierul Habitat for Humanity din Mediaș.

Cei 19 voluntari au sosit în România la începutul săptămânii pentru a ajuta la construcția a 15 locuințe sociale și la reabilitarea unei clădiri care va găzdui ateliere protejate pentru 200 de tineri din grupuri vulnerabile în Mediaș.
Cei 19 voluntari au petrecut patru zile pe șantierul Habitat for Humanity din Mediaș pentru a da o mână de ajutor celor 200 de beneficiari – tineri din Mediaș cu vârste între 18 și 25 de ani care se luptă cu excluziunea socială din cauza sărăciei extreme, a etniei, dizabilităților sau a lipsei școlarizării. O parte dintre beneficiari vor locui în cele 15 locuințe sociale în curs de construcție și vor participa la ateliere și cursuri de dezvoltare profesională în centrul de training reabilitat de voluntarii internaționali.
18 dintre voluntari sunt la prima vizită în România, însă plănuiesc deja să revină în calitate de turiști. Voluntarii străini veniți să ajute pe șantierul Habitat for Humanity din Mediaș lucrează pentru ACI Worldwide, o companie americană prezentă și în România, care dezvoltă software pentru plăţile electronice. Pentru patru zile, ei au înlocuit video-conferințele, emailurile și programarea pentru a contribui la ridicarea blocului cu apartamente sociale și la reabilitarea clădirii catre a aparținut Școlii de Aviație din Mediaș.Voluntari straini pe santierul Habitat for Humanity Medias 1”Am fost voluntar și pentru alte acțiuni Habitat for Humanity în Columbia și El Salvador, însă doar pentru o singură zi. Experiența de voluntar pe șantier te determină să îți dai seama, de fapt, cât de norocos ești și te ajută să apreciezi ceea ce ai”, povestește voluntarul Frederico Villanova, din Bogota, Colombia.
”Munca voluntarilor internaționali la Mediaș înseamnă foarte mult pentru cei 200 de tineri din grupuri vulnerabile care sunt beneficiari ai proiectului. O locuință decentă și o educație care să le permită să aibă un loc de muncă le va schimba viitorul acestor tineri, care acum se luptă cu efectele excluziunii sociale. Fiecăruia dintre noi îi stă în putere să dea o mână de ajutor, așa cum ne-au arătat și voluntarii care au călătorit mii de kilometri până la Mediaș”, spune Roberto Pătrășcoiu, director Național Habitat for Humanity România.Voluntari straini pe santierul Habitat for Humanity Medias 3
Șantierul de la Mediaș a găzduit până în prezent aproximativ 150 de voluntari străini, care au lucrat la construcția celor 15 locuințe sociale și la renovarea clădiri unde tinerii vor urma cursuri de dezvoltare profesională.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...