Ilie Carabulea rămâne după gratii. Tribunalul Alba i-a respins cererea de eliberare

234

Tribunalul Alba a judecat luni contestaţia formulată de procurori în urma deciziei Judecătoriei Aiud din 30 august, prin care a fost admisă propunerea înaintată de Penitenciarul Aiud, respectiv de Comisia privind individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, privind liberarea condiţionată a omului de afaceri.

Judecătoria Aiud a dispus atunci liberarea condiţionată a lui Ilie Carabulea de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din data de 28 iunie 2017, emis de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei.
Ilie Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de 1 an şi şase luni de închisoare, primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. La vremea respectivă, o comisie constituită la nivelul Penitenciarului Aiud a aprobat propunerea ca Ilie Carabulea să poată fi liberat condiţionat, luându-se în calcul faptul că acesta a avut pe perioada detenţiei o bună purtare, nu a înregistrat abateri disciplinare şi a muncit în penitenciar, desfăşurând activităţi lucrative la Bibliotecă unităţii, de la distribuire la inventariere fonduri de carte.

În 28 iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF-Carpatica. Iniţial, la instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, Ilie Carabulea a primit 6 ani şi 6 luni închisoare cu executare.
El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie.

Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro. Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, potrivit procurorilor, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.
Sursa www.agerpres.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. horia scrie

    pe hotii de au jefuit tara asta,sistematic,timp de 27 de ani (si mai jefuiesc in continuare),care aduc prejudicii de miliarde,care au averi in strainatate…le dati cu suspendare,si acestui om care a platit salarii,la timp,ptr. 8000 de angajati,va bateti joc ,si-l umiliti,Rusine !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.