GÂNDURI DUPĂ ZIUA NEAGRĂ A CATALONIEI

2.822

Oamenii ajung în stradă, atunci când liderii sunt depășiți de realități. Indiferent ce fel de realități. Realitatea cu dorința de independență a Cataloniei a fost, în opinia mea, forțată de liderii catalani. Nu cunosc amănunte despre pregătirea referendumului, dar oamenii păreau că sunt la revoluție nu la referendum. Iar poliția a executat ordinele primite de la guvern. Ca să nu mai vorbesc de independență, pe care n-o înțeleg. Există forme de autonomie deja practicate în Europa, mult mai potrivite, după mine, pentru un stat membru al UE. Pe fond, cred că, la fel ca Brexitul, este vorba de un curent ideologic ce urmărește destrămarea UE. Îmi vine greu să cred că o parte din greii lumii acceptă ca UE să devină o superputere.
Catalonia a trăit, ieri, 1 octombrie, cea mai neagră zi de la războiul civil, dinaintea celui de-al doilea război mondial. Ei și-au manifestat, prin referendum, dorința ruperii de Madrid. Iar Madridul le-a dat o porție de bătaie soră cu moartea. Dacă Madridul a exagerat, atunci și Barcelona a sărit calul instigând poporul catalan la un  nou tip de revoltă civică, cu arma referendumului, în pofida interdicției de a-l organiza. După Brexit, este prima manifestare populară, în numele drepturilor civice, cu posibile efecte dezastruoase pentru Uniunea Europeană, pacea și democrația europeană.
Trist, tragic și amenințător. Tabloul actual seamănă tot mai mult cu cel al Spaniei din anii 30, în special, ai războiului civil din 1936-1939. Și, culmea, tot Catalonia fierbe cel mai tare… Sămânța anarhist-comunistă n-a murit. Din păcate, nu cred că UE va fi în stare să medieze între separatiștii (republicani) catalani și monarhiști, la fel cum nici Liga Națiunilor n-a reușit, acum 80 de ani, să-i împace. Nimic nu e nou sub soare.
Mă întreb decă tinerii catalani, care au forțat, ieri, gardurile de protecție și barierele umane ale polițiștilor guvernului central Rajoy, cunosc cine a fost George Orwell. Mulți poate știu că este autorul romanului „Ferma animalelor”, apărut nu mult după războiul mondial, celebra parabolă tragi-comică a comunismului. Dar nu cred că sunt la fel de mulți cei care au auzit că, înainte de marea conflagrație mondială, Orwell a participat la sângerosul război civil spaniol. De partea comuniștilor. Cum s-ar spune, la început a avut simpatii roșu-înflăcărate, apoi a realizat cât de bolnav era sistemul pe care în simpatiza, cu 10-15 ani în urmă.
Undeva, în spatele referendumului pentru independență a Cataloniei – în ciuda interdicției impusă de guvernul național – văd zâmbetul ușor reținut, mefistofelic, al lui Vladimir Putin. El se hrănește cu necazurile pe care le are democrația (europeană), unele din ele fiind provocate chiar de sistemul autocratic pe care îl patronează. Așa s-a întâmplat, în America, unde un businessman a ajuns președinte, promițând că va conduce țara ca pe companiile sale, nu neapărat după principii democratice. Așa s-a întâmplat și la alegerile recente din Germania, unde extrema naționalistă a ajuns a treia forță politică. Mâna lungă a intereselor și ambițiilor rusești controlează, se pare, cercuri politice cu tendințe izolaționist-anarhiste, în țările occidentale importante. Nu altul a fost firul roșu al stalinismului.

Sursa Dorin Teodorescu

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Arată comentarii (1)